• Este aglomerație pe sensul de ieșire din țară, spre Ungaria.
  • În toate vămile, oamenii au așteptat ore în șir, depășind 5 ore, ca să treacă frontiera.
  • Motivul este dat de faptul că autoritățile maghiare fac controale suplimentare pentru ucrainenii fără pașaport biometric, dar și celor care încearcă să ajungă într-o țară în care este pace.

Frontierele de pe granița de vest a României au fost aglomerate, în această dimineață. În toate vămile, oamenii au așteptat ore în șir ca să treacă frontiera către Ungaria. La vama Borș, mașinile au așteptat opt ore și jumătate pentru ieșirea din țară, iar la Borș II, timpul de așteptare pentru autoturisme a fost de aproape șase ore.

Și camioanele au așteptat la ieșirea prin vama Petea aproape șase ore, la Borș II două ore și jumătate, la Vârșand două ore, iar la Nădlac două ore și jumătate. Cel mai probabil, punctele de trecere a frontierei s-au aglomerat, pentru că Ungaria a plafonat prețul la carburanți la 6,2 lei, potrivit leului românesc.

„Plafonările cu care compania (MOL) se confruntă, în Ungaria, au dus la scumpiri pe alte pieţe, astfel încât să se poată face recuperarea pierderilor”, spun surse din piaţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

MOL este compania petrolieră de stat a Ungariei, ţară care mereu şi-a arătat loialitatea faţă de Putin. La unele staţii, preţul benzinei a ajuns la 11 lei pe litru, lucru care a generat un şoc la nivelul pieţei locale. Astfel, mii de români au luat cu asalt benzinăriile, temându-se că preţul ar putea uşor escalada la acel nivel.

Însă, un alt motiv este că autoritățile maghiare fac controale suplimentare pentru ucrainenii fără pașaport biometric, dar și celor care încearcă să ajungă într-o țară în care este pace. Printre aceștia, se numără și Liza, o tânără din Nikolaev, care și-a luat mama și cei doi copii și a plecat spre Italia, la niște prieteni de familie. În schimb, tatăl și soțul ei au rămas în Ucraina, să lupte.

„Copii noștri plângeau, se trezeau noaptea și le era teamă. Toți suntem speriați. Am stat în pod, când au început atacurile.”, spune aceasta.

„Armata rusă ne atacă orașul, ca să poată ajunge la Odessa, pentru că nu au alt drum spre Odessa. Am o mulțime de prieteni care și-au pierdut casa. Și, când i-am sunat, să îți întreb dacă se vor întoarce acasă, cândva, mi-au spus: nu știu, pentru că nu mai avem casă. Nu mai avem nimic.”, a mai mărturisit femeia.