Bilanţul tragediei de la Institutul Matei Balş nu s-a încheiat. Ministerul Sănătăţii confirmă al 11-lea deces.

O pacientă în vârstă de 84 de ani care a fost transferată după incendiul de la „Matei Balş” a murit la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” din Bucureşti, potrivit Ministerului Sănătăţii. 

Ministerul Sănătăţii a fost informat, miercuri dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 84 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” din Bucureşti.

Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta multiple comorbidităţi.

Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Este a 11-a victimă după tragedie.

Starea pacienților transferați la alte spitale

Conform Ministerului Sănătăţii, starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare este următoarea:

Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din Bucureşti: 10 pacienţi în stare stabilă (1 pacient externat în 2 februarie 2021).

Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti: 3 pacienţi – 1 pacient intubat pe ATI, 2 pacienţi stabili.

Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” din Bucureşti: 4 pacienţi în stare stabilă.

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti: 6 pacienţi. 2 pacienţi în stare gravă (ATI), 4 pacienţi în stare stabilă.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti: 3 pacienţi în stare stabilă (ATI).

Spitalul Militar Central din Bucureşti: 2 pacienţi. SMC: 2 pacienţi în secţia ATI, ambii în stare gravă, intubaţi.

Spitalul „Witting” din Bucureşti: 2 pacienţi, stare stabilă.

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti: 4 pacienţi – 3 pacienţi în stare stabilă, 1 pacient în secţia ATI, intubat.

Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti: 2 pacienţi stare stabilă. 1 pacient va fi externat în cursul zilei de miercuri.

Spitalul Monza din Bucureşti: 3 pacienţi în stare stabilă.