• Democratul Raphael Warnock a câștigat alegerile din Georgia.
  • Rezultatul alegerilor din Georgia va stabili cine deține controlul asupra Senatului.
  • Democrații au nevoie să câștige ambele locuri în Senat pentru a avea control asupra Congresului.
  • 98% dintre voturile din cele 159 de districte din Georgia au fost numărate până în prezent.

UPDATE Democratul Raphael Warnock a câștigat alegerile din Georgia

Conform proiecției presei americane și a companiei de cercetare Edison Research, Raphael Warnock a câștigat în Georgia împotriva republicanului Kelly Loeffler, relatează Reuters.

Este prima dată în 29 de ani când un democrat câștigă alegerile din Georgia, relatează The New York Times.

Democrații lui Joe Biden au nevoie să câștige ambele locuri în Senat pentru a avea control total asupra Congresului

Alegerile din Georgia stabilesc cine deține controlul asupra Senatului, iar lupta este strânsă, relatează BBC.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Republicanii Kelly Loeffler și David Perdue sunt pe picior de egalitate cu democrații Raphael Warnock și Jon Ossoff.

În dimineața zilei de miercuri, Warnock a declarat că a câștigat împotriva lui Loeffler, deși încă mai sunt câteva voturi de numărat.

Democrații lui Joe Biden, președintele ales al Americii, au nevoie să câștige ambele locuri în Senat pentru a avea control total asupra Congresului.

La polul opus, republicanii trebuie să câștige un singur loc pentru a avea control asupra Senatului în continuare.

98% dintre voturile din cele 159 de districte din Georgia au fost numărate până în prezent. Rezultatele finale ar putea să apară în cursul zilei de azi, în jurul prânzului.

În timp ce alegerile din Georgia sunt în plină desfășurare, Donald Trump încă susține pe Twitter că a fost o victimă a fraudei electorale, deși nu are argumente cu care să susțină acuzațiile. Acesta denigrează sistemul de vot din Georgia, dar și pe Democrați: „Se pare că le pregătesc Republicanilor un mare „gunoi electoral”. Așteptați să vedeți de câte voturi mai au nevoie?”.