• Secţia de votare: Află secţia ta pe portalul Autorităţii Electorale Permanente (AEP).
  • Primeşti cinci buletine de vot: pentru Parlamentul European, primar, preşedintele Consiliului Judeţean, Consiliul Local, şi Consiliul Judeţean.
  • Secţiile de votare vor fi deschise pe 9 iunie 2024, de la ora 7:00. Votarea se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22:00.

Informaţiile despre secţiile de votare sunt actualizate pe site-ul oficial al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). De regulă, pe acest portal vei găsi un modul de căutare unde trebuie să introduci CNP-ul şi numele pentru a afla la ce secţie de votare trebuie să mergi. Pentru a afla la ce secţie de votare poţi vota pe 9 iunie, accesează portalul oficial al Autorităţii Electorale Permanente.

De asemenea, la fiecare secţie de votare sunt afişate străzile aferente secţiei respective.
În România există 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate – 915.

Câte buletine de vot primeşti la alegerile din 9 iunie?

În ţară, la alegerile locale din 2024, vei primi cinci buletine de vot:

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Buletin pentru Parlamentul European: Pentru a alege reprezentanţii României în Parlamentul European.

Buletin pentru alegerea Primarului: Pentru a vota Primarul localităţii tale.

Buletin pentru alegerea Preşedintelui Consiliului Judeţean: Pentru a vota Preşedintele Consiliului Judeţean din judeţul tău.

Buletin pentru Consiliul Local: Pentru a alege membrii Consiliului Local.

Buletin pentru Consiliul Judeţean: Pentru a alege membrii Consiliului Judeţean.

În Bucureşti, buletinele sunt: unul pentru lista de europarlamentari, unul pentru Primarul de Sector, unul pentru Consiliul Local al Sectorului, unul pentru Primarul General al municipiului Bucureşti, unul pentru lista Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Urne separate

Există cinci urne de vot, câte una pentru fiecare tip de buletin. Verifică cu atenţie şi introdu fiecare buletin de vot în urna corectă pentru a evita anularea votului.

Ce documente sunt necesare pentru a vota în România la alegerile locale 2024?

În ziua alegerilor de pe 9 iunie 2024, alegătorii trebuie să aibă la ei actul de identitate, iar operatorii de calculator vor înregistra datele personale ale acestora în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Prin act de identitate se înţelege orice act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării:

Cartea de identitate
Cartea electronică de identitate
Cartea de identitate provizorie
Buletinul de identitate
Paşaportul diplomatic
Paşaportul diplomatic electronic
Paşaportul de serviciu
Paşaportul de serviciu electronic
Paşaportul simplu
Paşaportul simplu electronic
Paşaportul simplu temporar
Carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

De asemenea, în 9 iunie, cetăţenii pot vota la alegerile locale doar în localitatea în care au domiciliul de pe buletin sau la adresa la care au stabilită reşedinţa pe baza vizei de flotant, în ziua votului.

Programul secţiilor de votare

Secţiile de votare vor fi deschise pe 9 iunie 2024, de la ora 7:00. Votarea se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22:00. Alegătorii care se află în sediul secţiei de votare sau în rând în afara acesteia la ora 22:00 pot vota până cel târziu la ora 23:59. După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor pentru cele două scrutine vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Citește și