Aleksandr Lukaşenko: I-am cerut lui Vladimir Putin mai multe noi tipuri de arme

În cadrul unei discuţii avute miercuri cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, la Minsk, Lukaşenko a spus: „I-am cerut preşedintelui Rusiei mai multe noi tipuri de arme”, scrie Reuters.

El nu a specificat şi ce fel de arme i-a cerut lui Putin.

Putem ţine situaţia sub control nu numai în Belarus, ci şi de-a lungul graniţelor noastre”, a adăugat Lukaşenko.

Rusia şi Belarus organizează în prezent exerciţii militare comune până la sfârşitul lunii septembrie. Lukaşenko a declarat că cele două ţări ar trebui să planifice mai multe exerciţii de acest tip.

Lukaşenko, aflat la conducerea ţării din 1994, a mai precizat că vor avea loc noi alegeri prezidenţiale în Belarus după ce va fi adoptată o nouă constituţie.

Comentariile sale au venit la două zile după întâlnirea cu Putin de luni, din staţiunea Soci. Cu această ocazie, liderul de la Minsk a obţinut pentru ţara sa un împrumut de 1,5 miliarde de dolari.

Exit mobile version