alephnews Vezi versiunea web

Alertă aeriană în Tulcea după detectarea unei ținte în apropierea graniței cu Ucraina

Peia Cosmin · 2 aug. 2026, 11:16

Alertă aeriană în Tulcea după detectarea unei ținte în apropierea graniței cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că sistemul de supraveghere radar a detectat, sâmbătă, 2 august, în jurul orei 09:30, o țintă aeriană care evolua în proximitatea frontierei fluviale dintre România și Ucraina.

În urma identificării țintei, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a dispus măsurile necesare pentru alertarea populației din județul Tulcea. Locuitorii din zona vizată au primit un mesaj RO-Alert privind existența unei posibile situații de risc.

Potrivit MApN, la scurt timp după detectare, ținta aeriană a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar. Datele disponibile arată că aceasta a evoluat în apropierea frontierei cu Ucraina, fără a încălca spațiul aerian național.

Autoritățile au precizat că alerta aeriană a fost ridicată la ora 09:52, după ce nu au mai existat indicii privind existența unei amenințări la adresa teritoriului României.

Ministerul Apărării continuă să monitorizeze permanent situația de la granița estică și menține coordonarea cu celelalte instituții responsabile pentru gestionarea eventualelor incidente generate de conflictul din Ucraina.