FOTO. Alertă falsă cu bombă în Londra: „Pirotehniștii intervin la fața locului, evitați zona”

A fost haos pe London Bridge, din cauza unei alerte cu bomba la ora când cei mai mulți oameni plecau de la muncă.
Autoritățile au blocat zona în care a fost găsit un proiectil neexplodat din al doilea război mondial.

În jurul orei 17, ora Marii Britanii, poliția a declarat pe Twitter că a fost informată despre o posibilă artilerie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în sudul Londrei, la King’s College din Guy’s Campus. Traficul a fost deviat și drumurile au fost închise, iar oamenii au fost rugați să evite zona. O persoană care lucreaza în apropiere a povestit într-o postare pe twitter că poliția i-a spus să se întoarcă în clădire și să stea departe de ferestre.

A fost o alarmă falsă?

Da. Purtătorii de cuvânt ai Poliției Metropolitane și ai Spitalului Guy, au declarat în jurul orei 19:00 că a fost o alarmă falsă. Din fericire. Obiectul care a fost găsit a fost confundat cu o bombă. Dar au mers pe premiza: Better Safe than Sorry, expresie des folosită de englezi.

Exit mobile version