Aleșii locali aleargă după bani. Noul președinte PNL, ales în funcție de interesele economice. Cine e favorit?

Aleşii locali aleargă după bani. Mai bine zis, după cel care împarte banii. Hai să-ţi explic. Ştii că este luptă acerbă între Ludovic Orban şi Florin Cîţu, pentru şefia PNL.

Premierul are în mână pâinea şi cuţitul guvernării, banii şi funcţiile. Şi două posibilităţi de a-i convinge pe liderii din teritoriu. O poate face cu bani, prin clasica rectificare bugetară şi clasicul PNDL. Sau o poate face prin împărţirea de funcţii, ca metodă de răsplată politică. Îţi explică Radu Măgdin cum se desfăşoară negocierile.

Radu Magdin, analist politic: O mare parte dintre aceşti primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene sunt şi lideri de organizaţie judeţeană. Relaţia dintre politica naţională şi politica locală înseamnă, de foarte multe ori, o aşteptare de transfer de resurse sau de sprijin pentru proiecte din planul naţional înspre plan local. Ceea ce se joacă, ce poate fi jucat de către tabăra Cîţu este idea că, în calitate de premier am acces la resurse şi, în consecinţă, te încurajez să fii în echipa mea, pentru că, chiar şi până la momentul în care se va lua o decizie în PNL, stai oarecum în pixul meu.

Florin Cîţu ar putea pune, aşadar, pe masa negocierilor cartea accesului generos la bani. Dar, ce ar putea promite Ludovic Orban, din calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor?

Radu Magdin, analist politic:  Ludovic Orban ar putea să spună: aţi trăit bine cu mine. Aţi avut acces la mine, am fost civilizat cu voi. Sigur, resursele au fost limitate. Astea au fost. Dar, nici Cîţu nu vă poate promite, cu adevărat, mai mult. 

Nehotărâţii încă aşteaptă. Ilie Bolojan este unul dintre ei. Liderul de la Bihor a fost primul care a lansat pe piaţă o posibilitate exclusă până acum de toată lumea: cine pierde cursa internă, trebuie să piardă şi funcţia în stat.

Radu Magdin, analist politic: Aşteaptă să fie curtaţi, cu siguranţă, de fiecare dintre tabere. Dar, sunt şi într-un sentiment de espectativă, apropo de semnalele primite, pe ultima sută de metri, de la preşedinte. Domnul Bolojan a spus ceva de genul: haideţi să vedem şi ce spune Iohannis. Acest mesaj de ”câştigătorul ia totul” capătă tracţiune.

Exit mobile version