alephnews Vezi versiunea web

Alexandru Nazare anunță că rectificarea bugetară urmează să fie prezentată Guvernului. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei: „În adâncul sufletului lor, toți știu că acea sumă este un pic exagerată”

Sandu Maria · 29 oct. 2026, 16:56

Alexandru Nazare anunță că rectificarea bugetară urmează să fie prezentată Guvernului. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei: „În adâncul sufletului lor, toți știu că acea sumă este un pic exagerată”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată joi, 29 octombrie, și publicată înainte de ședința de vineri, 30 octombrie, când va fi prezentată Guvernului spre aprobare. Nazare a descris-o drept „o rectificare importantă”.

Anunțul vine în contextul în care ministerele au solicitat suplimentarea bugetelor cu un total de 60 de miliarde de lei, sumă pe care ministrul o consideră prea mare pentru posibilitățile financiare ale României.

„Ministerele au cerut 60 de miliarde. Este o sumă foarte mare. Nu cred că România își permite să aloce sume de o asemenea magnitudine”, a declarat Alexandru Nazare, subliniind că „trebuie să fim responsabili”.

Acesta a precizat, de asemenea, că instituțiile care au solicitat fonduri suplimentare sunt conștiente că necesarul estimat este exagerat.

„În adâncul sufletului lor toți ordonatorii știu că acea sumă este un pic exagerată”, a afirmat ministrul.

Nazare a făcut aceste declarații la ceremonia de predare a noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei către Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Potrivit ministrului, rectificarea bugetară va urmări acoperirea celor mai urgente nevoi, cu accent pe domeniul Sănătății, atât prin Ministerul Sănătății, cât și prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și pe Ministerul Agriculturii.

Totodată, deciziile privind alocările bugetare trebuie să țină cont de situația financiară de la finalul anului 2026 și de necesitatea menținerii unui echilibru care să permită României să respecte ținta de deficit bugetar. În calcule vor fi incluse și estimările privind încasările aferente cererilor de plată 5 și 6, așteptate spre sfârșitul anului.

Ministrul a precizat că detaliile privind distribuirea fondurilor vor fi prezentate vineri, după ședința Guvernului.

În ceea ce privește planificarea bugetară până la sfârșitul anului, Nazare a anunțat că sunt prevăzute două rectificări bugetare, precizând că autoritățile sunt deja pregătite pentru cea de-a doua.

„Noi avem un plan stabilit până la finalul anului care prevede două rectificări. Operațiunile prevăzute pentru prima rectificare și acoperirea sumelor necesare vor apărea în textul rectificării care va fi publicat și pe care îl voi prezenta mâine. (…) Noi am planificat și suntem pregătiți și pentru a doua rectificare. Așa am discutat încă de la audiere și am făcut acest anunț încă de la audiere”, a mai spus Nazare.