- „Eu am luat legătura şi cu ambasadorul statului Israel în România”, a spus Rafila.
- Specialiştii care doresc se pot înscrie pe listele de voluntari în cazul în care va fi nevoie de sprijin din partea României.
- Rafila a spus că „vom încerca să avem o cantitate de sânge disponibilă, tot în timp scurt”.
Pe site-ul Ministerului Sănătăţii, specialiştii care doresc se pot înscrie pe listele de voluntari în cazul în care va fi nevoie de sprijin din partea României, a anunţat luni ministrul Alexandru Rafila.
„Eu am luat legătura şi cu ambasadorul statului Israel în România, care a contactat şi Ministerul Sănătăţii, am luat legătura şi cu unul din directorii spitalelor direct implicate, spitalul din Beer Şeva din sudul Israelului, pe care îl cunosc personal, au sute de răniţi acolo, situaţia era critică”, a spus Rafila.
Acesta suţine că a fost deschisă o listă de voluntari.
„Ei au un sistem de sănătate bine organizat, dar în mod evident dacă vor fi solicitări legate de echipe medicale, de chirurgi, de anestezişti, de terapie intensivă, chiar avem o ofertă din partea Societăţii Române de Terapie Intensivă pentru organizarea a unor echipe medicale, le vom organiza în foarte scurt timp, deja este un site funcţional unde voluntarii se pot înscrie”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Acesta a spus că „vom încerca să avem o cantitate de sânge disponibilă, tot în timp scurt”.
„Noi avem toată deschiderea mai ales că Israel ne-a oferit sprijinul atunci când am avut orice fel de incident, inclusiv cel de la Crevedia”, a mai spus ministrul Alexandru Rafila.
Citește și:
- Adrian Sârbu: Rusia a creat o problemă Americii în Israel prin Iran, Hamas şi Hezbollah. Ca acum 50 de ani, de Yom Kippur. Că aşa crede Putin că va forţa America să-i cedeze Ucraina. Pariază pe Trump de roşu
- iPhone-ul se comportă ciudat atunci când este conectat la o rețea Wi-Fi? Problema pare să afecteze utilizatorii de iOS 17
- Mai mulți cetățeni americani au murit de la începutul atacului surpriză lansat de Hamas. SUA plănuiesc să deplaseze nave și avioane militare mai aproape de Israel