• Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus marţi cum se administrează pastilele de iodură de potasiu către persoanele de până la 40 de ani, pentru a nu fi afectate în cazul unui atac nuclear în Ucraina.
  • Acesta face apel la populaţie să nu ia tabletele în mod profilaxic.

Alexandru Rafila a făcut declarații despre modul în care pastilele cu iod trebuie administrate în cazul în care un război nuclear apare în Ucraina, conform Mediafax.

Săptămâna trecută, întreaga cantitate a ajuns deja la direcţiile de sănătate publică şi la Ministerul Sănătăţii se caută acum cea mai bună cale de distribuire, încât ele să ajungă la toate persoanele eligibile din România, a spus Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă.

„Administrarea de comprimate sau de pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgenţe doar la indicaţia autorităţilor. Nu trebuie luate în niciun caz înainte în mod preventiv şi doar dacă există un astfel de anunţ public că aceste pastile ar trebui luate, dacă există în proximitatea României un incident nuclear, iar acest incident se soldează şi cu creşterea nivelului de radiaţii în România şi există iod radioactive în cadrul acestei radiaţii, altfel nu trebuie luate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dozajele: se administrează în funcţie de fiecare grupă de vârstă. La copiii nou-născuţi, până la vârsta de o lună, 1/4 de comprimat, jumătate de comprimat la copiii cu vârsta de până la 3 ani. Între 3 şi 12 ani – un comprimat, la copiii peste 12 ani şi adulţi – două comprimate. La fel femeile gravide sau cele care alăptează”, a spus Rafila.

Rafila a adus în discuție administrarea pastilelor pentru persoanele de peste 40 de ani

Ministrul spune că la adulţii peste 40 de ani nu se recomandă această profilaxie, cu excepţia cazurilor în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este extrem de mare şi s-a întâmplat prin expunere directă, adică dacă adultul este exact în zona care se petrece incidentul nuclear. În România nu poate fi cazul, a precizat Rafila, afirmațiile despre iodura de potasiu fiind aduse în discuţie odată cu apariţia conflictului din Ucraina.

„Tratamentul se administrează în timpul optim de maxim 8 ore de la anunţul autorităţilor, iar posibilitatea administrării nu trebuie să depăşească 24 de ore, pentru că atunci este inutilă şi n-are rost să administreze o cantitate suplimentară de iod. Administrarea se face în doză unică. Aceste produse se păstrează ambalat, în ambalajul original.

O cutie completă are 20 de comprimate şi fiecare va primi câteva comprimate, dar ambalate în blister. Nu sunt pastile individuale. Trebuie păstrat la întuneric şi la temperaturi de maxim 25 de grade Celsius. Nu se lasă la îndemâna copiilor. Ca orice fel de alt medicament, el nu trebuie aruncat ca deşeu menajer, ar trebui dus la farmacie pentru neutralizare, a mai spus ministrul Sănătăţii.