• Medicii spun că starea lui Alexei Navalnîi este stabilă
  • Acesta s-ar putea recupera complet
  • Încă nu se știe ce efecte pe termen lung va avea otrava asupra sănătății acestuia

Alexei Navalnîi a fost externat după ce a fost otrăvit aproape mortal. Doctorii de la spitalul german la care a fost internat timp de o lună susțin că acesta s-ar putea recupera complet, relatează CNN.

Navalny s-a îmbolnăvit după un zbor din Tomsk înspre Moscova pe 20 august. Inițial a fost internat în Omsk, iar apoi partajat la spitalul Charité din Berlin.

Spitalul a declarat că „starea pacientului s-a îmbunătățit suficient pentru ca acesta să fie externat de la terapie intensivă”. Alexei Navalnîi a fost tratat în spitalul nostru timp de 32 zile, dintre care 24 le-a petrecut la terapie intensivă.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Pe baza progresului și stării de sănătate actuale, terapeuții sunt de părere că recuperarea completă este posibilă. Totuși, e prea devreme să știm potențialele efecte ale otrăvirii grave pe termen lung”.

Guvernul german a afirmat că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Novichok, un agent chimic folosit în perioada Sovetică, concluzie la care au ajuns două laboratoare din Franța și Suedia.

Kremlin a negat cu tărie orice implicare, dar încă rămân multe întrebări.

Agentul chimic cu care a fost otrăvit Navalny a fost folosit și în martie 2018, într-un atac asupra fostului spion rus Sergei Skripal, în Salisbury, Anglia. Mai mulți disidenți ruși au fost otrăviți în trecut.