Altân Bey – bacșiș regesc pentru gâde

Un mare osmanolog român, regretatul profesor Mihai Maxim, cercetând ani la rând arhivele Stambulului, a descoperit locul exact în care au fost descăpățânați Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache (cumnat și vistiernic al domnitorului, bunicul lui Ienăchiță Văcăreascu).
Poreclit de turci, pentru averea sa fabuloasă, Prințul Aurului (Altân Bey), Constantin Brâncoveanu și-a găsit sfârșitul martiric – documentează profesorul Maxim – la capătul grădinilor Palatului Topkapî, în fața Cornului de Aur, lângă Chioșcul de la Malul Mării.
După obiceiul vremii, la mijlocul acelui august una mie șapte sute paisprezece, cei șase bărbați – Constantin, beizadelele Constantin, Ștefan, Radu, nevârstnicul Matei și vistiernicul Ianache (primul al cărui cap a căzut sub securea călăului) – au plătit gâzilor un bacșiș regesc, câte trei galbeni de fiecare.
Profesorul a identificat în Marea Arhivă a Vizirilor și arzul (“memoriul”, „plângerea”) Maricăi Brâncoveanu, adresat Divanului – petiție unică în istorie a unei femei și încă nemusulmane – prin care apriga Doamnă cerea restituirea bunurilor confiscate ale Domnitorului considerat de turci hain („trădător”). Marica Doamna fusese, până la tragica ei onomastică, o femeie devotată și cuminte, care – spun istoricii – „a știut să schimbe scurteica de miel de mică boieroaică cu moloteaua de jderi de mare jupâneasă și apoi cu samururile de Doamnă a Țării”.
Secretarul florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro, povestește că Domnitorul Țării Românești li s-ar fi adresat astfel fiilor săi: „Fiți curajoși! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta. Să ne mântuim cel puțin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru!”.
După 278 de ani, în iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condus de Patriarhul Teoctist, a decis: „De acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul Ianache să fie cinstiți cu sfinții în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscriși în sinaxar, carțile de cult, precum și în calendarul Bisericii noastre”.