• Potrivit Poliţiei Capitalei, o mașină a intrat în gardul Ambasadei Rusiei miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.00.
  • Şoferul identificat era Bogdan Drăghici, preşedintele asociaţiei „T.A.T.A.”.
  • Ambasada Rusiei spune că gestul a fost influențat de evenimentele de la Bucha.

Ambasada Rusiei a reacționat, după ce, potrivit Poliţiei Capitalei, o mașină a intrat în gardul acesteia miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.00. Mașina a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul reprezentanţei diplomatice.

Numele șoferului identificat era Bogdan Drăghici, preşedintele asociaţiei „T.A.T.A.”. În urma impactului, acesta a decedat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor, pentru a stinge incendiul izbucnit. „Şi eu sunt ucrainean, a scris, pe Facebook, Drăghici, în ultimul mesaj înaintea accidentului, declarându-se, astfel, duşman al Rusiei.

„Ambasada îşi exprimă profundele condoleanţe rudelor şi prietenilor bărbatului care şi-a dat foc în maşină, după încercarea eşuată de a lovi porţile Ambasadei Rusiei în România.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Trebuie să afirmăm cu regret că oricare ar fi motivele şoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influenţa unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizată în oraşul Bucha”, arată Ambasada Rusiei în România într-un comunicat de presă.

Accidentul de la Ambasada Rusiei din București a făcut înconjurul planetei

Reuters a scris că un şofer a decedat după ce a intrat cu maşina în poarta Ambasadei Rusiei din Bucureşti. Înregistrarea video apărută înainte de sosirea pompierilor arată partea din faţă a maşinii în flăcări, în timp ce bărbatul a rămas blocat în interior.

Nu a fost clar dacă a fost un accident sau a fost un gest intenţionat. Incidentul vine după ce, „în ultimele săptămâni, mai multe ambasade ruseşti din alte părţi ale Europei au fost vizate de protestatari furioşi din cauza invaziei din Ucraina”, scrie Reuters.

România a declarat marţi că va expulza 10 diplomaţi ruşi, alăturându-se altor ţări europene care au făcut acest lucru în ultimele zile.