- Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, vineri, că a chemat în ţară, pentru consultări, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Austria, Emil Hurezeanu.
- România și-a retras ambasadorul de la Viena.
- Ministerul de Externe a înmânat ambasadoarei Austriei un protest oficial față de votul de la Consiliul JAI.
Ambasadoarea Austriei la București, Adelheid Floie, nu participă marți la întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu ambasadorii statelor membre UE acreditați la București. „Doamna ambasador nu este în țară”, a declarat reprezentantul ambasadei.
Întâlnirea președintelui cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România este un eveniment anual, organizat cu săptămâni în avans.
Relațiile diplomatice dintre România și Austria sunt la un minim istoric după veto-ul din 8 decembrie al Austriei față de intrarea României în Schengen. România și-a retras ambasadorul de la Viena, iar Ministerul de Externe a înmânat ambasadoarei Austriei un protest oficial față de votul de la Consiliul JAI.
„Această dezamăgire şi supărare vine din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem şi sperăm să intrăm cu drepturi depline în spaţiul Schengen – noi, românii, după ce în decursul acestui an care se apropie de final, am avut câteva reuşite notabile”, a spus şeful statului.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, având în vedere poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în țară pentru consultări”, a transis, vineri, MAE, într-un comunicat de presă.