• Vizita pe care Regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat.
  • Declarația a fost făcută de ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.
  • Monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.

Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București a dat declarații cu privire la venirea regelui Charles al III-lea în țara noastră. Diplomatul spune că este pentru prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează România, scrie presa locală.

„Se îndeplinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a spus Noble.

El a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic. „Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată”, a adăugat ambasadorul.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Diplomatul nu a divulgat mai multe informaţii despre vizita Regelui Charles al III-lea. Ambasadorul a evidențiat că acest caracter privat va fi respectat.

Citește și: