• Bogdan Mazuru: Societatea austriacă e în stare de șoc. Nimeni nu e adăpostit de asemenea atacuri
  • Patru oameni au murit și alți 7 sunt internați la spital în stare gravă, în urma atentatului terorist de luni seara din Viena
  • În Austria, au fost decretate trei zile de doliu național

Ambasadorul României în Austria, Bogdan Mazuru, a spus, marți, pentru Aleph News, că nu există date conform cărora cetățeni români au căzut victime ale atacului terorist din Viena.

Nu avem date că ar fi fost și români răniți. Sunt patru morți și dintre răniți, șapte sunt în stare gravă. Unul este polițist”, a spus Excelența sa la Aleph News.

Este clar că operațiunea încă nu s-a încheiat pentru că nu avem date complete legate de ce s-a întâmplat ieri. Poliția este încă în stradă, oamenii sunt rugați să nu iasă în centrul Vienei, copiii sunt absenți motivat de la școală. Se vorbește despre cel puțin încă un atacator. Surse de la poliție vorbesc de până la patru, în afară de cel ucis. Poliția anchetează cazul celui ucis, era simpatizant al Statului Islamic, îi este perchiziționată locuința și sunt căutate toate conexiunile pe care le ar fi avut în Austria. Încă există multe necunoscute și faptul că încă nu avem fapte suficiente, identitatea lui nu a fost dezvăluită”, a spus Bogdan Mazuru, la Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ambasadorul României a punctat faptul că ceea ce s-a întâmplat ieri pe străzile capitalei Austriei este un lucru „total neobișnuit”.

Viena e în topul capitalelor celor mai sigure. Ultimul atentat terrorist a avut loc în 1981, în aceeași zonă, de altfel. Astăzi începe carantină anti-COVID-19 în Viena. Uitându-ne la televiziunile austriece ne dăm seama că în societatea austriacă e o stare de șoc. Nimeni nu e adăpostit de asemenea atacuri”, a conchis sursa citată.

Preot român la Viena: Cred că este un exercițiu și ar trebui să le mulțumim autorităților că au reușit să țină lucrurile acestea sub control

Actele de cruzime au fost comise de atacatori în șase locaţii diferite, acolo unde sunt mari comunități de români.

Nicolae Dura, preot la Biserica Ortodoxă Română din Viena: „S-a creat această stare de îngrijorae în acest oraș care era capitala muzicii, un oraș plin de armonie, o țară care a primit și primește pe oamenii care nu-și mai găsesc liniștea în țările lor. (…) Am primit foarte multe telefoane de la oameni care întreabă dacă mai facem slujbă, dacă pot veni la biserică. Slujbele în bserică le vom face în continuare, dar sub noi restricții.”