• Administraţia Joseph Biden solicită plecarea din Statele Unite, până cel târziu la începutul lunii septembrie, a 24 de diplomaţi ruşi ale căror vize expiră, afirmă Anatoly Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington.
  • Anatoly Antonov: Din păcate, situaţia nu se schimbă în bine. Misiunile diplomatice ruse din Statele Unite sunt forţate în continuare să îşi desfăşoare activităţile sub restricţii fără precedent.
  • Ambasadorul Rusiei, Anatoly Antonov, a revenit recent la Washington, în virtutea acordului preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul american, Joseph Biden, la summitul desfăşurat în iunie în oraşul elveţian Geneva.

Administraţia Joseph Biden solicită plecarea din Statele Unite, până cel târziu la începutul lunii septembrie, a 24 de diplomaţi ruşi ale căror vize expiră, afirmă Anatoly Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, conform publicaţiei americane The National Interest.

Întrebat, într-un interviu acordat publicaţiei The National Interest – aparţinând Centrului pentru Interes Naţional (Center for the National Interest), un institut cu sediul la Washington -, dacă relaţiile dintre SUA şi Rusia se îmbunătăţesc după întâlnirea preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin, Anatoly Antonov a declarat: „Din păcate, situaţia nu se schimbă în bine. Misiunile diplomatice ruse din Statele Unite sunt forţate în continuare să îşi desfăşoare activităţile sub restricţii fără precedent, care nu doar că rămân în vigoare, dar sunt şi intensificate. Indiferent de afirmaţiile Administraţiei Biden referitoare la rolul important al diplomaţiei şi la voinţa de a dezvolta relaţii stabile şi predictibile cu ţara noastră, prezenţa diplomatică rusă se confruntă permanent cu lovituri”.

Colegii americani sunt persistenţi şi creativi în acest sens. Expulzările diplomaţilor sunt efectuate prin tot felul de pretexte din când în când. În decembrie 2020, Departamentul de Stat a stabilit unilateral o limită de trei ani privind activităţile personalului rus în Statele Unite, o limită care, din câte ştim, nu este aplicată vreunei alte ţări. În plus, am primit o listă cu 24 de diplomaţi care ar trebui să părăsească ţara înaintea datei de 3 septembrie 2021. Aproape toţi vor pleca fără a fi înlocuiţi, deoarece Washingtonul a înăsprit brusc procedurile de acordare a vizelor”, a explicat Anatoly Antonov.

Recomandări

SECURITATE LA MAREA NEAGRĂ
AȘA, XI?
FLORENȚA COMBATE TURISMUL
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE
DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRAGA
SUNTEM DIN ALTĂ LIGĂ?

Ambasadorul Rusiei, Anatoly Antonov, a revenit recent la Washington, în virtutea acordului preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul american, Joseph Biden, la summitul desfăşurat în iunie în oraşul elveţian Geneva.

Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, după ce preşedintele american, Joseph Biden, l-a catalogat „criminal” pe Vladimir Putin.

În contextul amplificării tensiunilor bilaterale, Moscova a recomandat Washingtonului să îşi retragă temporar ambasadorul, John Sullivan. La rândul său, ambasadorul SUA a revenit recent la Moscova.