alephnews Vezi versiunea web

Ambasadorul SUA la București: „România este binevenită să aplice din nou pentru programul Visa Waiver. Parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România nu a fost niciodată mai puternic și mai important”

Paun Mihaela · 31 mart. 2026, 15:48

Ambasadorul SUA la București: „România este binevenită să aplice din nou pentru programul Visa Waiver. Parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România nu a fost niciodată mai puternic și mai important”

Parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România nu a fost niciodată mai puternic și mai important”, a declarat ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg. Diplomatul afirmă, într-un interviu pentru Agerpres, că România „este un partener incredibil al Statelor Unite şi rolul pe care îl are este esenţial mai ales în regiunea Mării Negre şi pe Flancul estic” al NATO.

„Din prima zi în care am ajuns aici am fost impresionat de profunzimea parteneriatului nostru strategic. Săptămâna aceasta o să îi văd pe soldații noștri de la Baza Mihail Kogălniceanu, iar țara noastră îi este recunoscătoare României pentru rolul său de a găzdui trupe americane în mai multe locuri. Parteneriatul nostru nu a fost niciodată mai puternic și mai important, așa că mă bucur să fiu aici în acest moment”, a spus Nirenberg.

Întrebat despre programul Visa Waiver, Darryl Nirenberg afirmă că Statele Unite ale Americii apreciază eforturile României pentru securitatea frontierelor. Ambasadorul spune că decizia privind programul Visa Waiver face parte dintr-o reevaluare globală și precizează că România poate aplica din nou: „Statele Unite ale Americii sunt recunoscătoare României în ceea ce privește eforturile pentru securitatea frontierelor. Decizia privind Visa Waiver a fost parte a unei reevaluări globale, iar România este binevenită să aplice din nou. O să subliniez că românii au oportunitatea să viziteze SUA atâta timp cât îndeplinesc cerințele legilor noastre, legi stricte și clare. Am văzut aici românii care vin să obțină vize. Consulatul este deschis și încurajez pe oricine vrea să viziteze SUA să profite de ocazie”, a spus Nirenberg.

Întrebat dacă există un orizont de timp privind reevaluarea programului Visa Waiver, Darryl Nirenberg spune că: „România este binevenită să se înscrie din nou în program, nu am cunoștință de un calendar”.

Întrebat despre sprijinul României pentru trupele americane, prin bazele militare de pe teritoriul țării, Nirenberg face trimitere la pozițiile oficiale ale liderului de la Casa Albă. „Preşedintele Trump a trasat obiective foarte clare, a vorbit de multe ori cu presa, aşa că, în ceea ce priveşte operaţiunile noastre care privesc Iranul o să vă amintesc declaraţiile sale. Dar preşedintele a spus foarte clar că angajamentul SUA faţă de NATO, faţă de Articolul 5 (al Tratatului Atlanticului de Nord – n.r.) este de neclintit”.

Întreabă despre reuniunea București 9 din luna mai și despre posibila participare a președintelui Donald Trump sau a secretarului de stat Marco Rubio, Darryl Nirenberg spune că: „În primul rând suntem încântați că România găzduiește această întâlnire și este un semn al spiritului de lider pe care îl are România pe Flancul estic, în domeniul securității. Nu am nicio confirmare privind invitația. O să amintesc că, înainte ca eu să vin la post, au fost mai multe vizite la nivel înalt în România, fie că este vorba de oficiali din administrație, din Congres, din domeniul militar sau al ordinii publice.”

În timpul interviului pentru Agerpres, ambasadorul SUA în România a fost întrebat și dacă anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 rămâne un subiect pe agenda discuțiilor la nivel înalt. „După alegeri, preşedintele Dan a fost sunat de preşedintele Trump. De asemenea, printre valorile pe care le împărtăşim este dreptul intrinsec al oamenilor la libertăţi, inclusiv libertatea de exprimare, în toate mediile societăţii, inclusiv în politică şi Statele Unite susţin asta din plin. Legat de acest lucru, relaţia SUA cu Europa este foarte importantă, este importantă pentru că împărtăşim valori fundamentale ce derivă din civilizaţia occidentală. Dacă vrem ca această relaţie să dureze pe termen lung, nu poate fi o relaţie tranzacţională, trebuie să fie ceva fundamentat pe valori comune, valori occidentale pe care americanii şi românii le împărtăşesc”, a spus el.

Ambasadorul SUA a mai spus și că România poate transforma sectorul energetic din Europa Centrală și de Est: La bază, România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, în ceea ce priveşte reducerea dependenţei de Rusia. Cum a spus preşedintele Trump, securitatea energetică înseamnă securitate naţională, iar energia este cheia dezvoltării economice. România are mai multe resurse pe care le exploatează, altele pe care le va exploata. Programul nuclear este promiţător şi suntem fericiţi că SUA contribuie cu tehnologie şi companii la refacerea reactoarelor de la Cernavodă”.