• Situaţia amenzilor fiscale era până acum neclară
  • Termenul de 15 zile se calculează pe zile calendaristice
  • Procesul-verbal de contravenţie trebuie să cuprindă informaţii extinse

Ai primit o amendă fiscală? Te anunţ că o poţi plăti la jumătate în termen de 15 zile, nu doar 48 de ore. Până acum, lucrurile nu erau clare în sensul ăsta,dar posibilitatea apare acum prevăzută expres în Codul de procedură fiscală.

Cum se calculează termenul de 15 zile

În primul rând, sunt zile calendaristice, nu lucrătoare, şi se calculează de la momentul de la care la care procesul verbal îţi este înmânat sau comunicat. Prima şi ultima zi nu intră în calcul, iar dacă ultima zi dintre cele 15 pică într-o zi de weekend sau de sărbătoare legală, termenul-limită se prelungeşte până în prima zi lucrătoare.

Orice proces-verbal prin care eşti sancţionat trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi valid. Dacă eşti tras pe dreapta şi amendat, e important să ştii că poliţistul trebuie să treacă exact în procesul verbal locul exact unde ai depăşit limita de viteză sau nu ai dat prioritate, spre exemplu.Să verifici şi data trecută de agentul constatator în procesul verbal. Poate acesta va greşi anul sau va trece data de 30 februarie, să zicem. În plus, poliţistul este obligat să se prezinte când te opreşte şi să treacă toate datele sale în procesul-verbal şi să semneze.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nu uita: ai dreptul să faci obiecţiuni, care vor fi trecute de poliţist la rubrica Alte menţiuni. La fel cum ai dreptul să conteşti în instanţă amenda primită.