• De la preluarea puterii în 2012, preşedintele chinez Xi Jinping a contribuit la consolidarea poziţiei Chinei ca superputere globală
  • El a promovat o politică externă agresivă, făcând mişcări mai îndrăzneţe în mai multe puncte cheie din Asia, relatează CNN
  • Xi a majorat bugetul armatei, pentru a „proteja cu hotărâre suveranitatea naţională, securitatea şi interesele de dezvoltare”

De la Marea Chinei de Sud la graniţa chino-indiană din Himalaya şi chiar într-unul din propriile oraşe, China şi-a dublat pretenţiile teritoriale. Şi cum disputele s-au amplificat anul acesta, Xi a majorat bugetul armatei, pentru a „proteja cu hotărâre suveranitatea naţională, securitatea şi interesele de dezvoltare”.

Una dintre cele mai disputate zone este Marea Chinei de Sud, punctată de insule mici, recife şi grădini, o cale crucială de transport maritim la nivel mondial.

China susţine că deţine aproape toate cele 1,3 milioane de mile pătrate ale mării, dar cel puţin alte şase guverne au, de asemenea, revendicări teritoriale: Filipine, Vietnam, Malaezia, Indonezia, Brunei şi Taiwan.

Recomandări

DE LA TABU, LA TABLĂ
ICON OF THE YEAR
HARRIS VS. TRUMP
CÂȚI INFLUENCERI AVEM?
MUSK DONEAZĂ PT TRUMP
CLONAREA ANIMALELOR

Statele Unite au contestat în repetate rânduri afirmaţiile Chinei.

Din 2014, China a transformat numeroase recife în insule artificiale puternic fortificate cu rachete, piste pentru avioane şi sisteme de arme, provocând nemulţumirea celorlalte guverne.

Dar situaţia escaladează acum, pentru că SUA şi-a intensificat provocările în acest an, a respins oficial afirmaţiile Chinei ca fiind ilegale şi a sancţionat zeci de companii chineze pentru construirea insulelor artificiale. În iulie, două portavioane ale US Navy au efectuat exerciţii militare comune în mare pentru prima dată în şase ani – un puternic spectacol de forţă.

Toate acestea au stârnit furia chineză şi au intensificat tensiunile. China a lansat o serie de rachete balistice în mare, iar mass-media de stat a avertizat că „China nu se teme de un război“.

Conform dreptului internaţional, oricine deţine insulele va deţine drepturile asupra tuturor resurselor din apele teritoriale, cum ar fi peştele, petrolul şi gazele. Iar oricine controlează această mare va deţine şi puterea asupra uneia dintre cele mai valoroase rute comerciale din lume, care asigură o treime din totalul transporturilor globale.

Un alt punct fierbinte este Taiwan, o insulă democratică autonomă cu aproximativ 24 de milioane de oameni, care s-a despărţit de China continentală în 1949 după un sângeros război civil.

China insistă că Taiwanul este teritoriul său

Autorităţile din Beijing reclamă suveranitatea deplină a Taiwanului, chiar dacă Taiwanul nu a fost niciodată controlat de Partidul Comunist din China. Cele două părţi au fost guvernate separat mai bine de şapte decenii.

Şi în acest caz lucrurile s-au intensificat în această vară, pentru că ultimele luni au văzut o încălzire a relaţiilor între SUA şi Taiwan, ceea ce a generat mânia Chinei. Ca răspuns, China a efectuat o serie de exerciţii militare şi incursiuni aeronautice în apele şi spaţiul aerian de lângă Taiwan, marcând o escaladare semnificativă a tensiunilor.

Oficialii chinezi au avertizat în septembrie că se opun ferm oricărei forme de schimburi oficiale între Statele Unite şi Taiwan, iar preşedintele Xi a fost clar în ambiţiile sale de a „reunifica” insula cu continentul.

China are şi o dispută cu India în privinţa graniţei din Himalaya

După un război sângeros la frontieră în 1962, cele două ţări au trasat o linie de demarcaţie numită Linia de control actual (ALC), dar nu sunt de acord cu privire la locaţia exactă a acesteia. Deşi ALC apare pe hărţi, cele două puteri nucleare se acuză în mod regulat că o depăşesc sau caută să-şi extindă teritoriul.

În iunie a avut loc cea mai sângeroasă ciocnire sino-indiană din ultimii 40 de ani, în care au pierit peste 20 de soldaţi indieni (China nu şi-a comunicat pierderile). În septembrie ambele părţi au convenit să nu mai trimită trupe la frontieră şi să comunice mai bine.

Nu în ultimul rînd, atât China, cât şi Japonia revendică un lanţ de insule stâncoase şi nelocuite în Marea Chinei de Est. Situate la 1.900 de kilometri sud-vest de Tokyo, insulele sunt cunoscute sub numele de Insulele Senkaku în Japonia şi Insulele Diaoyu în China.

Insulele sunt revendicate şi de Taiwan, unde sunt cunoscute sub numele de insulele Tiaoyutai.

Atât China, cât şi Taiwanul afirmă că revendicările lor asupra lanţului insular au rădăcini în anii 1400, când a fost folosit de pescarii chinezi.

Japonia spune că nu a identificat nici o urmă de control chinez asupra insulelor în timpul unui sondaj din 1885, astfel că le-a recunoscut oficial drept teritoriu suveran japonez în 1895. Ocuparea Japoniei de către SUA după al doilea război mondial a complicat lucrurile – dar insulele au fost în cele din urmă returnate, iar Japonia le-a administrat încă din anii ’70.

Zona deţine un fond de pescuit bogat, iar cercetările recente sugerează că apele din jurul insulelor pot conţine zăcăminte de petrol şi gaze naturale.

În cele din urmă, China se mai află angajată şi într-o dispută cu oraşul semi-autonom Hong Kong, care traversează o perioadă de criză politică marcată de proteste intense anti-guvernamentale. Hong Kong ar urma să îşi păstreze autonomia limitată până în 2047, dar mulţi consideră că statul chinez îşi încalcă promisiunile, invocând o lege a securităţii naţionale de anul trecut care a generat protestele.