• Joe Biden și Vladimir Putin, președinții celor mai puternice țări din lume, s-au întâlnit azi la Geneva.
  • Discuţiile s-au anunțat aspre şi dificile. Ca un semn al legăturilor tensionate, nu a avut loc loc o masă între cei doi lideri, fiind programate și conferințe de presă separate.

Actualizare 18:30. S-a încheiat și reuniunea în format extins, președintele Joe Biden plecând de la vila „La Grange”. Urmează să fie anunţate rezultatele reuniunii.

Actualizare 17:00: Prima sesiune a întâlnirii dintre Joe Biden şi Vladimir Putin s-a încheiat, iar summitul va continua cu reuniunea în format extins, alături de toţi membrii delegaţiilor celor două ţări.

Potrivit unui oficial american citat de CNN, întâlnirea în format restrâns s-a încheiat după aproximativ două ore.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat, conform agenţiei Tass, că summitul va continua, după o scurtă pauză, cu o reuniune în format extins la care vor participa Joseph Biden şi Vladimir Putin alături de toţi membrii delegaţiilor din Statele Unite şi Rusia.

„Statele Unite şi Rusia sunt două mari puteri. Este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă. Vom lucra în interes reciproc”, a declarat Joseph Biden la începutul discuţiilor cu Vladimir Putin.

„Îi mulţumesc preşedintelui Biden pentru iniţiativa de a ne întâlni. Avem mult de lucru. Relaţiile dintre Rusia şi SUA au acumulat multe lucruri care necesită cel mai înalt nivel şi sper că întâlnirea noastră va fi productivă”, a afirmat, la rândul său, Vladimir Putin.

Știrea inițială:

Summitul Biden-Putin este primul de la preluarea mandatului de președinte al SUA de către democratul american. Deși întâlnirea are loc cu speranța unor relații mai stabile, așteptările pentru orice progres sunt reduse, relatează Reuters.

„Nu ne așteptăm la multe rezultate în urma acestei întâlniri”, a declarat un oficial american de rang înalt, reporterilor, la bordul Air Force One, în timp ce Biden zbura spre Geneva.

„Nu sunt sigur că se va ajunge la vreun acord”, a declarat consilierul de politică externă al lui Putin, Yuri Ushakov.

Ce îi departe pe Biden și Putin

  • atacurile cibernetice;
  • presupusa implicare în alegerile americane din 2016;
  • războiul din Ucraina;

Punctele comune între Biden și Putin

  • ambii președinți au declarat că speră la relații mai stabile și predictibile;
  • controlul armelor nucleare este un domeniu în care, din punct de vedere istoric, progresul a fost posibil în ciuda unor dezacorduri mai largi; Vladimir Putin a declarat la televiziunea de stat că există „probleme în care putem lucra împreună”, începând cu noi discuții privind controlul armelor nucleare, discutarea conflictelor regionale, inclusiv Siria și Libia, și schimbările climatice;

Cum comentează presa internațională summitul Biden-Putin

Relațiile dintre SUA și Rusia se deteriorează de ani de zile, în special în urma anexării Crimeei din 2014, a intervenției Rusiei în Siria în 2015 și a acuzațiilor americane – negate de Moscova – de amestec în alegerile din 2016, care l-au adus pe Donald Trump la Casa Albă.

Ele s-au răcit și mai mult în martie, când Biden a declarat că îl consideră pe Putin un „ucigaș”, ceea ce a determinat Rusia să își recheme ambasadorul la Washington pentru consultări. Statele Unite și-au rechemat ambasadorul în aprilie.

Gary O’Donoghue, jurnalist BBC, relatează că s-ar putea relansa unele contacte între cele două puteri mondiale, acesta fiind unul dintre lucrurile care se speră să se întâmple.

De asemenea, cei doi lideri vor încerca să găsească unele domenii comune, în special în ceea ce privește aspecte precum proliferarea armelor, unde există un interes reciproc în prevenirea creșterii în continuare a arsenalelor de arme nucleare.

În afară de aceasta, se vorbește despre schimbările climatice – americanii nu sunt cu adevărat convinși că Vladimir Putin este un convertit la cauza schimbărilor climatice, dar este un subiect pe care sunt dornici să încerce să îl exploreze împreună cu el.

Apoi, este vorba despre linii roșii: încercarea de a opri Rusia – așa cum o văd americanii – să intervină în alegeri, să lanseze atacuri cibernetice și să încurajeze oamenii să lanseze atacuri de tip ransomware.

În schimb, Politico titrează: „Nu sunt prieteni, puține beneficii”. Joe Biden își va asuma un „risc calculat”, după ce a fost criticat de republicani pentru întâlnirea mult așteptată cu liderul rus, însă președintele american crede că aceasă întâlnire va avea meritele ei.

Sursa citată mai arată că Joe Biden nu este prea optimist cu privire eventualele realizări, dar potrivit mai multor actuali și foști oficiali ai administrației, el intenționează să adopte o linie dură cu Vladimir Putin, în timp ce poate chiar să obțină o concesie sau două din partea liderului rus.