ANALIZĂ. Rusia nu dă înapoi. Este momentul ca nici SUA să nu dea înapoi

• Atât de multe semnale de alarmă s-au acumulat în ultima perioadă pe tema activismului fără precedent al Rusiei pe flancul estic al NATO și la granița cu Ucraina încât trebuie să fie ceva semnificativ acolo.
• Discuția despre o nouă invazie armată rusă pe teritoriul Ucrainei nu a ieșit din calcul, nici după ce președinții Joe Biden și Vladimir Putin au discutat marți, prin video-conferință.
• Ce putem aștepta de la Rusia, date fiind precedentele din conduita sa față de vecinii din Vest? Care sunt obiectivele reale pentru care Putin crește presiunile asupra Ucrainei și asupra NATO?

Continuăm astăzi seria de evaluări asupra situației și redăm felul în care decidenți politici, analiști și experți militari din Ucraina, Republica Moldova, Polonia și Lituania percep tabloul din teren. Urmăriți în Mediafax, Aleph News și în Monitorul Apărării și Securității contribuțiile acestora la înțelegerea Rusiei și a limitelor pe care regimul de la Kremlin vrea să le testeze.

Discuțiile de la distanță aduc progrese limitate

Marți, 7 decembrie, președinții Biden și Putin au discutat timp de două ore, de la distanță sigură și pe canale complet securizate, despre ce vrea fiecare în legătură cu Ucraina. Urmările pozitive ale acelei discuții se lasă încă așteptate. Relatările oficiale de după video-conferință prezintă un cadru înghețat. Din video-conferință, fiecare a plecat cu varianta proprie de succes.

Nicio dezamorsare. Din contră, aș zice. Armata rusă este pe aceleași poziții și, dacă luăm ca reper informațiile părții ucrainene, Rusia chiar a mărit efectivele sale la 120.000 de soldați mobilizați în preajma Ucrainei. Până când nu vedem demobilizarea armatei cu care Putin presează Ucraina, discuția se prea poate să fi fost în zadar.

Aparent, Vladimir Putin a smuls o concesie de la Joe Biden: continuarea discuțiilor într-un format atipic, în care Rusia, pe de-o parte, și SUA plus patru aliați europeni, pe de altă parte, vor căuta să găsească formula cea mai potrivită pentru acomodarea intereselor Est-Vest de-a lungul flancului răsăritean al NATO.

Soluția îndepărtată va avea un parcurs incert

Oare, a câta încercare să fie aceasta, în care Rusia vrea să spargă unitatea aliaților și să creeze noi disensiuni pe tema relațiilor NATO-Rusia? La mijloc este Ucraina, într-adevăr, care acum pare să fie folosită de Rusia pe post de ostatic. Moscova amenință integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei cu scopul de a obține schimbări majore în politica SUA pe continentul european și, mai ales, în privința coeziunii Alianței nord-atlantice.

Prefigurarea unui format în care Rusia poate să condiționeze (ne)participarea unor aliați este în sine un neașteptat cadou pentru Moscova și, de fapt, naște un parcurs incert care ne îndepărtează de posibila soluție la actuala problemă.

Problema este nesiguranța Rusiei, lipsa de voință politică a Moscovei de a schimba cleptocrația și de merge către democrație. La 30 de ani de la dispariția URSS, spiritul Kremlinului de atunci nu a dispărut din gândirea regimului Putin. Presiunile asupra Ucrainei sunt, în esență, mijloace prin care Putin vrea să provoace tensiuni, neîncredere și crize prelungite cu care să țină în șah UE și NATO până la erodarea acestora, sub orice formă. Iar, dacă din jocul acesta complex se nasc conjuncturi favorabile, cine ar putea să îl oprească pe Vladimir Putin să ordone iubirea Ucrainei cu forța?

Concesiile unilaterale sunt periculoase

L-am întrebat pe dr. Adam Eberhardt, director al Centrului pentru Studii Orientale (OSW) din Varșovia și totodată reprezentant special al prim-ministrului polonez pentru susținerea reformelor în Republica Moldova, cum crede că ar trebui să fie răspunsul Vestului în fața unei noi și probabile escaladări din partea Moscovei.

Țările occidentale ar trebui să prezinte consecințele clare pe care le-ar avea destabilizarea Ucrainei de către Rusia, consideră dr. Eberhardt. Discutăm despre sancțiuni suplimentare dar, mai presus de orice, discutăm despre mesajul Occidentului către Rusia de a nu pricinui vreun rău Ucrainei. „Orice concesii unilaterale, cum ar fi limitarea cooperării NATO cu Ucraina, vor fi văzute la Kremlin nu ca un gest de bunăvoință, ci ca o dovadă a slăbiciunii noastre. Pentru Putin, slăbiciunea este o invitație pentru o nouă escaladare”, afirmă dr. Adam Eberhardt.

Presiunea militară și cea psihologică și-au făcut efectul. Rusia și-a adunat trupele la granița cu Ucraina pentru a doua oară în acest an. În aprilie, Rusia a amenințat Ucraina cu agresiune armată, mobilizând aproximativ 100.000 de soldați. Prin aceasta, a forțat concesii unilaterale din partea SUA, observate prin acordul Casei Albe pentru ridicarea sancțiunilor asupra consorțiului care construiește gazoductul Nord Stream 2. Nu ar fi, prin urmare, o surpriză să vedem că, la distanță de câteva luni, președintele Putin recurge din nou la acest instrument.

SUA și aliații nu pot da înapoi

În opinia lui Adam Eberhardt, președintele Rusiei ar dori să-și refacă influența în Ucraina, forțând-o să pună în aplicare unilateral Acordul de la Minsk. Scopul major al Kremlinului este de a integra republica separatistă Donbas pentru a destabiliza complet Ucraina și pentru a o împiedica să-și continue reformele care ar duce-o în UE.

În același timp, autoritățile ruse doresc să evite o cooperare mai profundă între NATO și Ucraina, să blocheze furnizarea de armament occidental Ucrainei. Este o modalitate de a priva Ucraina de mijloace de apărare, atât din punct de vedere militar, cât și politic. Rusia vrea, de asemenea, să reducă prezența NATO pe flancul estic al NATO, să slăbească influența țărilor din formatul „B9” asupra politicii de securitate europene și atlantice, mai spune dr. Eberhardt.

Reasigurările SUA pentru Kiev și pentru aliații din flancul răsăritean devin cu atât mai importante acum. Spre deosebire de Rusia, omniprezentă pe continent în atât de multe moduri, inclusiv ca urmare a zeci de ani de propagandă subtilă în spațiul mediatic și pe platformele sociale, SUA și aliații europeni din NATO au mult mai mult de lucru. Ne uităm la o situație de insecuritate, creată de Rusia și vrem să vedem determinarea euro-atlantică pentru a salva Ucraina și, o dată cu ea, Republica Moldova, flancul estic al NATO și perspectiva unei normalizări a situației pe continent.

NOTĂ: Dr. Adam Eberhardt este director al Centrului pentru Studii Orientale (OSW) din Varșovia și totodată reprezentant special al prim-ministrului polonez pentru susținerea reformelor în Republica Moldova.

Anterior, a lucrat ca șef de cercetare la Institutul Polonez de Afaceri Internaționale (PISM) și a fost corespondent-șef al agenției poloneze de știri PAP la Moscova.

Prin activitățile și experiența sa de excepție, dr. Adam Eberhardt contribuie la înțelegerea unor domenii importante, de actualitate, precum politicile interne și externe ale Rusiei, Belarusului și Ucrainei, relațiile internaționale în spațiul post-sovietic, Politica Europeană de Vecinătate și Parteneriatul Estic.

O analiză specială a temei va fi inclusă în ediția nr.12 a revistei trimestriale a Monitorului Apărării și Securității, pe care o veți putea procura de la Editura Mediafax.