• ANAT cere introducerea testării rapide ca metodă de acces pe teritoriul României.
  • ANAT susține că măsura va atrage turiștii străini în țară.
  • ANAT solicită Guvernului, de asemenea, să reconsidere și condițiile de acces pe teritoriul României pentru minorii sub 12 ani.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) solicită introducerea testării rapide ca metodă de acces pe teritoriul României, măsura care va duce la atragerea de turiști străini în țară.

Potrivit unui comunicat al ANAT, deși România are o situație epidemiologică foarte bună, datorată și campaniei de vaccinare care a funcționat foarte bine la început, situația epidemiologică din celelalte țări unde românii preferă să călătorească este „extrem de fluidă”. Reprezentanții asociației se așteaptă ca în curând mai multe țări să intre pe lista galbenă a României.

„Pentru a veni în sprijinul turiștilor care, din motive personale, au ales să nu se vaccineze, vă solicităm sprijinul pentru susținerea în cadrul CNSU a introducerii testării rapide ca metodă alternativă de acces pe teritoriul României, pentru a stimula atragerea de turiști străini și pentru a ne alinia cu majoritatea statelor europene care acceptă deja această metodă de testare pentru a permite accesul persoanelor nevaccinate pe teritoriile lor”, a declarat Dumitru Luca, președintele ANAT, în cadrul unei scrisori deschise trimise premierului Florin Cîțu, ministrului Economiei și Turismului și secretarului de stat Raed Arafat.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Reprezentanții asociației susțin că, având în vedere faptul că listele se schimbă, de regulă, la finele săptămânii, cu aplicabilitate din ziua următoare, persoanele care se află deja într-o țară care urmează să fie introdusă pe lista galbenă și au returul în prima zi de aplicare a noii liste nu au, fizic, timpul necesar pentru a se încadra în intervalul necesar realizării testarii RT-PCR.

ANAT solicită Guvernului, de asemenea, să reconsidere și condițiile de acces pe teritoriul României pentru minorii sub 12 ani, pentru care nu există deocamdată disponibilă opțiunea vaccinării.

„România este printre statele cu cele mai dure condiții de acces pentru această categorie de cetățeni, exceptând de la testare doar copiii sub 3 ani, în vreme ce statele europene acordă diverse derogări care se situează în intervalul de vârstă 5- 12 ani. Ca măsură suplimentară de siguranță, statul român poate aplica metoda folosită deja în Grecia, de testare aleatorie a turiștilor la frontieră, costurile testării fiind suportate integral de stat”, a mai transmis ANAT.