Anchetă pierdută în cenușă. Legiștii nu reușesc să identifice cadavrele din incendiul de la Spitalul Județean Neamț

Sorina Matei, corespondent Aleph News: „Informația a venit chiar din rândul familiilor care au victime la spitalul din Piatra Neamț, mai multe familii ne-au mărturisit că în continuare, nu și-au primit rudele acasă, chiar și decedate, pentru că nu a fost făcută identificarea, abia ieri familiile au fost chemate la Spitalul Județean Piatra Neamț pentru a li se preleva probe ADN. Probele ADN au fost transferate la București și se face o comparație a ADN-ului familiilor cu ADN-ul victimelor, se speră ca în această seară, sau cel târziu mâine dimineață să apară aceste rezultate, pentru ca oamenii să-și primească morții acasă. Mai este o situație dezvăluită tot de familii – foarte multe familii din rândul oamenilor care au suferit acolo sunt bolnave de coronavirus, sunt oameni izolați, familii izolate, pentru că își aveau rudele în Spitalul Județean Piatra Neamț. Ei bine, pentru că erau izolați, potrivit actelor și deciziilor în vigoare, ele nu pot ieși din casă, nu pot pregăti funeralii, înmormântări și tot ce trebuie în această perioadă. Autoritățile locale au ajutat, prefectul a dat dispensă rudelor victimelor care suferă din incendiul de la Piatra Neamț, să poată ieși din casă, abia ieri a venit această decizie a prefectului, pentru a pregăti înmormântările”.

Exit mobile version