Angajații unei mănăstiri vor fi verificați cu etilotestul. Soția unuia dintre ei s-a plâns că bărbatul vine acasă beat, după ce ar bea vin de la călugări

Etilotestul nu mai face parte doar din dotarea polițiștilor. Acum și călugării îl vor folosi.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a anunțat că la o mânăstire (nu i-a precizat numele) se va face o verificare zilnică a angajaților. Totul a pornit de la reclamația unei soții nervoase.

Femeia s-a plâns pe pagina de internet a Arhiepiscopiei că soțul ei se întoarce beat acasă, deși lucrează la o mânăstire, și îi bănuiește pe călugări că i-ar da vin. Astfel, toți angajații vor fi testați cu etilotestul la începutul și la finalul programului.

„Sesizarea pe care ne-ați transmis-o m-a întristat. Conducerea acelei mănăstiri vă asigură că, împreună cu cei responsabili, va lua măsura de a nu se mai bea alcool în incinta mănăstirii și va încerca să asigure suportul necesar celor care suferă de această patimă”, a precizat ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Exit mobile version