• În cei 16 ani în funcția de cancelar, Merkel s-a intersectat cu patru președinți ai SUA.
  • Relația Merkel – Trump a fost cea mai tensionată dintre toate.
  • Merkel va primi o diploma onorifică de doctor de la Universitatea Johns Hopkins.

Angela Merkel se pregătește pentru a 19-a și, probabil, ultima vizită în calitate de cancelar în Statele Unite. În cei 16 ani cât a condus Germania, Merkel s-a întâlnit cu patru președinți americani. Primul a fost George W. Bush, într-un moment în care relațiile erau stricate din cauza lui Gerhard Schroeder. Relația a decurs atât de bine încât Bush i-a făcut, pe neașteptate, un masaj lui Merkel. Iar anul următor a invitat-o la ranch-ul lui din Texas.

„În Texas, gestul de a invita pe cineva la tine acasă este unul de căldură și respect, și exact asta simt eu față de cancelarul Merkel”, spunea George W. Bush, în 2007.

Următorul locatar al Casei Albe, Barack Obama, a premiat-o pe Merkel cu Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă onoare acordată unui civil în Statele Unite. În schimb, Trump a criticat Germania pentru că nu acordă 2% din PIB către Apărare și pentru politica de imigrare.

Recomandări

UNDE MERGI AZI?
CUM E COPILUL TĂU?
CE LIMBĂ ÎNVEȚI?
HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?

„Hillary Clinton vrea să fie pentru America ceea ce este Angela Merkel. Și știți ce dezastru a fost pentru German”, declara Donald Trump.

În timpul vizitei la Washington, cancelarul german va primi o diplomă onorifică de la Universitatea Johns Hopkins pentru promovarea cooperarării internaționale și stabilității pe fondul provocărilor fără precedent.