Animalele de companie se întorc la Casa Albă. Trump, primul președinte din ultima sută de ani care nu are unul

Câinii au o îndelungată tradiţie la Casa Albă. Cu puţine excepţii, mai toţi preşedinţii americani au avut animale de companie, fie câini, fie papagali, fie cai sau ponei, ba chiar o vacă şi o capră. Singurii care nu au avut animale de companie au fost James K. Polk şi Donald Trump.

La o adunare în Texas, Trump a explicat de ce nu vrea un câine.


Donald Trump: „Nu m-ar deranja să am unul, dar nu am timp. Cum aş arăta plimbând un câine la Casa Albă? Nu ştiu, nu mi se pare corect. Mi s-ar părea o ipocrizie. Mulţi mi-au spus să-mi iau un câine pentru că ar da bine politic. Nu asta e relaţia pe care o am cu oamenii mei”.

Dar odată cu venirea lui Biden în Biroul Oval, vor reveni şi câinii pe peluza Casei Albe. Biden are doi ciobăneşti germani, din care unul a fost adoptat de la un adăpost. În 2008, familia Biden a primit un pui de ciobănesc german de la un crescător, pui care a fost botezat Champ. Iar în 2018, Major a fost adoptat de la Delaware Humane Association.

Joe Biden e foarte mândru de câinii săi, despre Champ spune că e un vorbăreţ.

Exit mobile version