• Actrița americană a fost deconectată de la aparate, fiind găsită o persoană compatibilă pentru transplant.
  • Ea a fost conectată la aparate până la găsirea unei persoane compatibile pentru donarea organelor. 
  • Înainte de a fi anunțat decesul, Heche a fost internată în spital timp de mai multe zile în stare critică din cauza unui grav accident de mașină în urma căruia a suferit arsuri, dar și un „traumatism cerebral anoxic sever” (creierul a rămas fără oxigen).

Actrița americană Anne Heche a fost deconectată de la aparate, iar organele sale vor fi donate unei persoane compatibile pentru transplant, a confimat un reprezentant al vedetei, Holly Baird, potrivit ET Canada.

Vineri, actrița în vârstă de 53 de ani a fost declarată moartă din punct de vedere legal, dar a rămas conectată la aparatele care o susțineau artificial în viață până la găsirea unei persoane compatibile pentru donarea organelor, conform legislației californiene.

Înainte de a fi anunțat decesul, Heche a fost internată în spital timp de mai multe zile în stare critică din cauza unui grav accident de mașină în urma căruia a suferit arsuri, dar și un „traumatism cerebral anoxic sever” (creierul a rămas fără oxigen).

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Actrița conducea cu mare viteză când, pe 5 august, a ieșit de pe șosea, izbindu-se de o casă din Los Angeles. Atât mașina, cât și locuința au fost cuprinse de flăcări.

Au intervenit aproape 60 de pompieri pentru a stinge flăcările. O femeie care se afla în locuință în momentul în care Heche a produs accidentul a suferit răni minore și a primit îngrijiri medicale.

Actrița a fost scoasă din vehicul conștientă, însă în drum spre spital a intrat în comă.

Nu se știe câte sau ce organe vor fi donate.

Anne Heche a devenit cunoscută pentru filme precum Volcano, Donnie Brasco și remake-ul din 1998 al filmului Psycho, dar și pentru scandalul de la sfârșitul anilor 1990, când a făcut publică relația cu Ellen DeGeneres.

Mamă a doi copii, Anne Heche a apărut în emisiunea de televiziune „Dancing with the Stars” din 2020.

„Eu și fratele meu Atlas ne-am pierdut mama”, a scris vineri fiul lui Heche, Homer Laffoon, într-o declarație.

„După șase zile de oscilații emoționale aproape incredibile, am rămas cu o tristețe profundă, fără cuvinte. Să sperăm că mama mea este liberă de durere și începe să exploreze ceea ce îmi place să îmi imaginez că este libertatea ei eternă.”

„Am pierdut o lumină strălucitoare, un suflet bun și foarte vesel, o mamă iubitoare și o prietenă loială. Anne ne va lipsi foarte mult, dar ea trăiește mai departe prin copiii ei, prin munca ei și prin pasiunea pentru advocacy. Curajul ei de a rămâne adevărată, răspândind mesajul ei de iubire și acceptare, va continua să aibă un impact de durată.”, mai spune o altă declarație din partea familiei.

Mai multe vedete, printre care actorul Antonio Banderas, dar și fosta iubită a lui Anne Heche, Ellen DeGeneres, i-au adus un omagiu regretatei actrițe.