• Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că vrea să aprobe vaccinul cât mai repede.
  • Șeful BioETech crede că situația va fi controlată în jumătatea anului viitor.
  • Vaccinul CureVac necesită condiții de păstrare și transport accesibile.

Vaccinul anti-Covid e din ce în ce mai aproape. Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că se grăbește să îl aprobe, atunci când rezultatele finale ale fazei a treia de testare vor fi gata.

Cu toate astea, șeful BioNTech spune că problemele nu se vor rezolva dintr-o data, chiar dacă primele doze vor pleca din depozit în decembrie.

O să fie mai rău înainte ca situaţia să se îmbunătăţească. Din martie-aprilie o să începem să simţim relaxarea şi la modul ideal. Situaţia va fi mai bine controlată la mijlocul anului viitor.”, a precizat Ugur Sahin, BioNTech.

Vești bune vin și de la compania americană Moderna. Anthony Fauci se așteaptă ca vaccinul dezvoltat de Moderna să fie la fel de bun precum cel de la Pfizer și BioNTech.

Dar și germanii de la CureVac au rezultate bune. Mai ales că antidotul poate fi păstrat până la 3 luni la frigider și rezistă 24 de ore la temperatura camerei.

„Sigur că resimţim o mare responsabilitate, dar, pe de altă parte, sunt fericit că nu suntem singuri. Sunt mai multe companii care vor publica rezultatele în săptămânile următoare şi mă aştept ca multe dintre aceste rezultate să fie pozitive.”, a mai adăugat Ugur Sahin.

Vaccinarea ar trebui să aibă loc în lumea întreaga, ca să fim la adăpost. Tocmai de aceea, Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron, şeful OMS şi Melinda Gates au făcut planuri, aseară, despre cum să asigure vaccinul și tărilor sărace.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ