• A început a patra zi de proteste față de restricțiile impuse de guvernanți.
  • București: Protestatarii s-au întors la Universitate.
  • La Constanța, jandarmii au reținut deja un protestatar.
  • În ziua a patra a protestelor a fost cea mai mică participare de la declanșarea mișcărilor de stradă.

UPDATE ora 21:40 – Protestul din Craiova s-a încheiat. Spre deoasebire de zilele precedente, astăzi au participa în jur de 50 de persoane, majoritatea fiind copii.

UPDATE ora 21:20 – În Pitești protestează circa 100 de persoane.

UPDATE ora 21:00 – Se pare că în Timișoara nimeni nu a ieșit la protest.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

UPDATE ora 20:40 – În Brăila, protestul se desfășoară pașnic. În jur de 300 de persoane participă la manifestație. La Galați, prezența la protest este suprinzător de slabă: doar 20 de persoane.

UPDATE ora 20:00 – Manifestanții au plecat, în marș, pe următorul traseu: Piața Universității – Piața Rosetti – Calea Moșilor – Bucur Obor – Șoseaua Ștefan cel Mare – Piața Victoriei -Palatul Cotroceni.

Ziua a patra a protestelor anti-restricții a început cu o prezență slabă a participanților, în unele orașe din țară. În Capitală, câteva zeci de persoane s-au strâns în Piața Universității, lângă Facultatea de Arhitectură. Protestarii au îngenuncheat și au început să se roage.

Până acum, tensiuni au fost la Constanța, unde la această oră s-au adunat circa 100 de persoane la protest. Aici, unul dintre protestari a fost reținut cu forța de jandarmi, spre nemulțumirile celorlalți protestatari.

Reacția Jandarmeriei

„În legătură cu evenimentul petrecut astăzi înainte de începerea manifestaţiei de protest din municipiul Constanţa, pentru corecta informare a opiniei publice, vă comunicăm următoarele:

Jandarmeria Română asigură, fără discriminare, condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare şi protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic.
În scop preventiv, pe traseul de afluire dinspre strada Traian, unul dintre elementele de dispozitiv a încercat să comunice cu persoanele care veneau spre locul protestului, trasnsmiţându-le câteva recomandări pentru participarea la proteste. Una dintre persoane a ignorat jandarmul. La solicitarea de a-şi declina identitatea, alte persoane au încercat să acorde sprijin persoanei legitimate. Persoana respectivă a fost extrasă din zonă în vederea stabilirii identităţii.
Noi am transmis permanent apeluri la calm prin echipele de dialog care s-au aflat în mijlocul cetăţenilor, comunicând şi recomandând manifestanţilor să îşi exercite dreptul la liberă exprimare în mod paşnic şi civilizat.
Transmitem un în continuare un apel la calm, nu ne dorim escaladarea situaţiei şi protejăm drepturile constituţionale cât timp acestea se desfăşoară cu bună credinţă. Misiunea noastră se incheie când oamenii ajung in siguranţă acasă!”.

Și la Cluj s-au strâns circa 60 de persoane. Mulți dintre protestari sunt suporteri ai echipei Universitatea Cluj.

La Iași, aproximativ 10 persoane s-au strâns la protest (ora 17:30)

Știre în curs de actualizare.