- Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, merge marți în Israel pentru o soluție de pace.
- Armata Israelului a intensificat atacurile împotriva Hamas și Hezbollah.
- Israelul a lovit cu zeci de bombe cel mai mare spital din Liban, Al Sahel.
Zeci de atacuri aeriene israeliene au lovit suburbiile sudice ale Beirutului luni seara și la primele ore ale zilei de marți dimineață, după ce Forțele de Apărare Israeliene au acuzat Hezbollah că a depozitat sute de milioane de dolari și lingouri de aur într-un buncăr situat sub unul dintre cele mai mari spitale din Liban, Al Sahel.
Secretarul de stat american Antony Blinken ajunge marţi în Israel, prima oprire a unui turneu mai amplu în Orientul Mijlociu, menit să relanseze negocierile de încetare a focului în Gaza şi să discute despre oprirea războiului din Liban.
Ce șanse are Blinken să ajungă la acorduri de încetare a focului în Liban și Gaza?
Șansele sunt destul de mici pentru că este greu să ajungi la un numitor comun cu două organizații teroriste al căror scop comun este distrugerea totală a statului Israel.
Diplomații americani vor un acord de încetare al focului pe o perioadă mai scurtă și cu obiective mai mici, pentru început, atât în Gaza cât și în Liban. Astfel de războaie se numesc războaie murdare deoarece implică foarte multe pierderi în rândul civililor.