Nelu Tătaru: Starea de alertă s-ar putea prelungi după 15 iunie: „Nu cred că vom avea relaxare”

Anunţul ÎNGRIJORĂTOR al lui Nelu Tătaru: Starea de alertă s-ar putea prelungi DUPĂ 15 IUNIE. „Nu cred că vom avea relaxare.”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat în cursul serii de ieri că starea de alertă ar putea fi prelungită după data de 15 iunie.

Totuși, pentru a lua o decizie clară, Tătaru a spus că vor fi mai mulți factori de luat în calcul: evoluția epidemiei, apariția de noi focare de infecție, dar și faptul că virusul încă se poate transmite în comunitate.

Duminică s-au înregistrat un număr mare de noi cazuri, fiind a treia zi în care se întâmplă acest lucru.

189 de îmbolnăviri au fost confirmate oficial, derulându-se cu 5000 de teste mai puțin.

„Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stăriii de alertă.

Dacă nu o să mai fie stare de alertă, o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, pentru B1 TV.

Totuși, Nelu Tătaru mai spune că transmiterea comunitară va fi prezentă pe toată perioada verii, nefiind posibil ca acest lucru să dispară brusc.

„Din previziunile noastre, în toată perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitară, virusul nu dispare deodată. (…) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafețele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau și până acum. Această transmitere pe suprafețe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer”, a adaugat Nelu Tătaru.

Exit mobile version