- Exporturile Regatului Unit către UE s-au prăbuşit cu peste 6,5 miliarde de euro
- Cele mai afectate au fost exporturile de mâncare și animale vii
- Importurile au înregistrat un minus de 28,8% sau 6,6 miliarde de lire
Primele efectele ale Brexit-ului: Exporturile Regatului Unit către UE s-au prăbuşit cu peste 6,5 miliarde de euro, minus 40,7%.
Exporturile britanice către Uniunea Europeană au scăzut cu 40,7% în ianuarie, adică în prima lună de după Brexit şi în timpul celei mai dure perioade de carantină de la primul val de infecţii, contribuind la cel mai mare declin lunar pe care l-a suferit comerţul britanic în ultimele două decenii, potrivit The Guardian.
Biroul Naţional de Statistică (ONS) a declarat că exporturile către blocul comunitar au scăzut cu 5,6 miliarde de lire (6,5 mld. euro), în timp ce importurile au înregistrat un minus de 28,8%, sau 6,6 miliarde de lire.
Exporturile de mâncare şi animale vii către UE, incluzând aici peşti şi fructe de mare, au simţit din plin impactul Brexit-ului, prăbuşindu-se cu 63,6% în ianuarie.
Rezultatele reflectă o ruptură mai puternică decât se estimase iniţial, în contextul în care industria pescuitului s-a confruntat cu proteste încă din ianuarie. Totuşi, produsele alimentare şi animalele vii reprezintă doar 7% din totalul exporturilor britanice.
În timpul lockdown-ului din prima lună a anului, produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii a scăzut cu 2,9% faţă de nivelul raportat în luna decembrie, cel mai grav declin lunar de la primul val al pandemiei.
ONS spune că datele din ianuarie reprezintă cea mai slabă performanţă de când au început să fie raportate rezultatele lunare – 1997. În plus, creşterea de 1,7% în comerţul cu ţări non-UE, în valoare de 200 de milioane de lire, nu a reuşit să compenseze scăderile din activităţile transfrontaliere cu cel mai mare partener comercial al britanicilor.
Totuşi, analiştii se aşteptau la un declin de 4,9%, fapt ce sugerează că business-urile şi gospodăriile s-au adaptat mai bine restricţiilor prin comparaţie cu perioada de la începutul crizei. Pe atunci, PIB-ul a scăzut cu 20% în aprilie.