Argotizarea cașcavalului

Am o veche și constantă frământare filologică: în ce moment al istoriei noastre și de către cine a fost argotizat respectabilul cuvânt „cașcaval”?

În interbelic, se pare. Aud că figurează într-un dicționar de argou al lui Lazăr Șăineanu (nu l-am văzut niciodată). „A se întinde la cașcaval” desemnează năravul politicianului de a pune gheara, în cele mai inventive forme, pe banii bugetului de stat.

Am întâlnit prima oară cașcavalul argotic în „Însemnările Zilnice” ale lui Constantin Argetoianu:

6 aprilie 1939. „La Galați a fost găsit un șoarece într-o pâine. La București, se ascund șobolanii în cașcaval”.

Același Argentoianu care, tot în 1939, prin februarie, remarca: „Ce păcat că a murit Franz, bătrânul ușier de la Externe! Ar fi ajuns și el ambasador!”.