Armată fără lideri militari: Generalii provoacă mai multe probleme decât soldaţii. Media transmite despre scandalurile în care sunt implicaţi liderii militari şi neputinţa armatei de a detecta şi distruge dronele: nu cumva cele două au legătură?

• Un general trebuie să rezolve problemele luptătorului, nu nevoile politicienilor, rugămințile altor generali sau presiunile de la grupurile de interese din industrie.
• România încă nu a cumpărat drone de atac și nici nu și-a format structuri specializate pentru astfel de acțiuni.
• Cel mai grav este ce se întâmplă cu securitatea graniței.

Armată fără lideri militari: Generalii provoacă mai multe probleme decât soldații, scandalurile cu ei au devenit ceva comun în presă. Ciudat este că niciodată în istoria României, un general nu a fost atât de bine plătit, veniturile nete depășesc în medie 4.000 de euro pe lună.

Țin minte că în Afganistan, un lider militar american, le-a spus soldaților: „rolul vostru este să învingeți, al meu să fiu sigur că vă ofer tot ce aveți nevoie pentru asta”.

Și are dreptate: Un general din conducerea unei categorii de forță sau din Statul Major al Apărării are majoritatea atribuțiilor pe linie administrativă. Militarul nu are sindicat, dar are un comandant care ar trebui să se preocupe de problemele lui, ceea ce la noi nu s-a întâmplat niciodată.

Un general trebuie să rezolve problemele luptătorului, nu nevoile politicienilor, rugămințile altor generali sau presiunile de la grupurile de interese din industrie.

Dacă ne uităm să vedem ce s-a cumpărat până acum din SAFE, vedem că militarii au rămas fără arme individuale. Nici detectarea dronelor și protecția la nivel tactic nu a fost luată în calcul serios.

În SAFE, toată lumea s-a concentrat pe contractele cu sume mari și, culmea, implicații reduse în actualul război al dronelor, cum ar fi blindatele și navele mari.

Știm din războiul din Ucraina că peste 90% din ținte sunt lovite de dronele de atac, cu rază mică, medie și mare – de peste 2.000 km. România încă nu a cumpărat drone de atac și nici nu și-a format structuri specializate pentru astfel de acțiuni.

Nicio problemă a militarilor, că vorbim de cei în activitate sau rezervă, nu a fost rezolvată oportun. Se vorbește de calitatea bocancilor și a ținutei de decenii. Tot de decenii se încearcă achiziția unei noi arme de asalt, modernizarea unor echipamente, sau achiziția de sisteme de avertizare timpurie.

Privind veniturile, solda soldatului pleacă de la puțin peste venitul minim, în timp ce la cadrele în rezervă diferențele de pensii la vechime, grade și funcții egale pot fi și duble. Niciun lider militar nu a încercat rezolvarea reală a acestor probleme, pasate mereu la politic, care nu are niciun interes să crească cheltuielile cu personalul.

Dar cel mai grav este ce se întâmplă cu securitatea graniței. După fiecare incursiune de dronă, soluția generalilor este „să cerem la NATO”. Vin dronele peste noi: cerem la NATO, ne sunt atacate navele în porturi: cerem la NATO.

Din această cauză se naște întrebarea: dacă mereu cereți la NATO, noi de ce mai avem nevoie de armată? Nu ar fi mai bine să încercăm să ne descurcăm singuri? Dacă pe timp de pace nu putem să ne descurcăm singuri cu o dronă care intră în spațiul nostru, fie aerian sau maritim, cum ne vom descurca pe timp de război când vom fi atacați cu o mie de drone zilnic?

Citește analiza integrală pe Monitorul Apărării și Securității.