Astăzi, relațiile dintre România și Franța sunt mai relevante ca niciodată. Istoria reflectă o lungă prietenie și cooperare

„Vive la France”. Astăzi, relațiile dintre România și Franța sunt mai relevante ca niciodată, reflectând o istorie lungă de prietenie și cooperare. De-a lungul timpului, Franța a jucat un rol esențial în momentele cruciale ale istoriei românești.

Pe plan economic și politic, Franța este unul dintre principalii susținători ai României în cadrul Uniunii Europene, sprijinind aderarea României la NATO și UE. Cultura franceză ne-a fost sursă de inspirație, iar noi i-am dăruit Franței, pe Ionescu, pe Cioran și pe Brâncuși.

Făurirea României Moderne își are principala sprijinitoare în Franța. A fost interesul principal a lui Napoleon, nu neapărat de dragul Principatelor, ci pentru că era un interes al Franței și era nevoie la gurile Dunării de un stat puternic. Până la prăbușirea din 1940, Franța a fost puterea protectoare.

Cu siguranță, prezentul este o continuare a istoriei, așa că ar trebui să ținem cont de asta atunci când ne raportăm la relația dintre România și Franța. Astăzi avem multe lucruri interesante pe listă. Începem cu această paradă militară, după care vom avea concerte, un foc de artificii la miezul nopții și de asemenea, un eveniment care pe care îl așteaptă toată lumea. Este vorba de Flacăra Olimpică care va ajunge la Paris.

Exit mobile version