Atac terorist la Viena. Cea mai grea noapte a polițiștilor austrieci din ultimii unsprezece ani

Forțele speciale „Cobra” au fost alertate imediat după primul apel care anunța atacul din centrul Vienei. Toate unitățile disponibile din capitala Austriei, dar și din Graz și Linz au fost trimise la fața locului. În plus, după ce cancelarul Kurtz a calificat atacul drept atentat terorist, armata austriacă a preluat comanda operațiunii.

Prima țintă a atacatorilor a fost Marea Sinagogă din centrul orașului. La fel ca restul lăcașelor de cult din Austria, era deja sub supravegherea poliției la ora atacului.

Așa se explică cât de rapid a fost anihilat primul atacator, care a deschis focul și a creat panică amenințând că se detonează în fața lăcașului de cult. Centura cu explozibili era însă falsă.

Dar, nici Armata, nici poliția austriacă nu au putut bloca avalanșa de mesaje din Social Media. După ce rețelele de socializare s-au umplut cu imagini și informații din centrul Vienei, autoritățile au făcut apel, tot pe social-media, ca vienezii să se oprească și să urce pe o platformă specială toate imaginile și datele pe care le au de la fața locului. Nu de alta, dar situația e încă extrem de confuză.

Imediat ce poliția din Viena a anunțat pe Twitter că îi roagă pe localnici să stea în case, să evite centrul orașului, un utilizator cu nume arab a comentat sec: „Încă nu ați văzut nimic!”.

Potrivit presei locale, aceeași persoană ar fi postat cu mai bine de 4 ore înainte de atac că austriecilor li se pregătește o surpriză.

Exit mobile version