• Atacurile cibernetice au îngrijorat americanii cu privire la securitatea informațiilor din mediul online.
  • Administrația Joe Biden a cerut ajutor financiar pentru soluționarea acestor probleme.
  • Atacurile cibernetice rusești au început cu aproximativ două săptămâni înainte de declanșarea războiului.

Atacurile cibernetice pun americanii în alertă, în timp ce războiul continuă. Oficialii americani au avertizat cetățenii de peste ocean cu privire la acțiunile hacker-ilor din Rusia. Principala agenție federală de securitate cibernetică a Americii a anunțat ieri, prin intermediul USA TODAY, că a îndemnat organizațiile americane să investească mai mult în securitatea lor.

Deși nu există amenințări cibernetice specifice, credibile, la adresa SUA, încurajăm toate organizațiile, indiferent de mărime, să ia măsuri acum, pentru a-și îmbunătăți securitatea cibernetică și pentru a-și proteja activele critice”, a spus Agenția pentru Securitate Cibernetică și Infrastructură, în cadrul unui comunicat, potrivit MSN.

În urma acestor indicații, Administrația Biden a cerut o finanțare în valoare de 10 miliarde de dolari Congresului. Banii urmează să fie folosiți și pentru apărarea cibernetică a Ucrainei și alte 28 de milioane de dolari urmează să fie folosite pentru consolidarea răspunsului „operațional și de investigație al FBI la amenințările cibernetice care decurg din amenințarea Rusiei și din războiul împotriva Ucrainei”.

Recomandări

CE REFORME VOR PARTIDELE
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV
USR-OUT?
IAȘUL- CENTRU AL CUANTICII?
NOUL PROGRAM DE GUVERNARE

Rusia consideră că perturbările cibernetice sunt o pârghie de politică externă pentru a influența deciziile altor țări, precum și un instrument de descurajare și militar”, s-a scris în raportul anual privind amenințările.

Gruparea Anonymus este responsabilă pentru atacurile cibernetice din Rusia

Gruparea Anonymous revendică responsabilitatea pentru piratarea „continuă” a site-urilor guvernamentale ruseşti, relatează CNN. Printre site-urile atacate se numără, în special, Kremlinul şi Ministerul Apărării.

Ei au continuat: „Acesta nu este un război pe care îl poți câștiga, indiferent cât de puternic te crezi. Suntem anonimi, suntem o legiune, așteptați-ne”.

Se crede că Anonymous a fost creat în 2003 și sunt, fără îndoială, cel mai bine cunoscuți pentru măștile lor inspirate de Guy Fawkes. De atunci, grupul „hacktivist” a devenit cunoscut în întreaga lume, organizând proteste, doborând site-uri guvernamentale și scurgând informații private în domeniul public.