De câteva zile, s-au format cozi în orașul californian în fața centrelor de vaccinare sau a spitalelor. În fiecare zi, tinerii se prezintă în fața centrelor de vaccinare din Los Angeles, sperând să fie vaccinați cu ce mai rămâne din flacoane, informează Le Parisien.

Scaune pliante, saci de dormit, încălzitoare… În ultimele zile, în Los Angeles, s-au format cozi lungi în jurul anumitor centre de vaccinare: aproape toți cei care așteaptă sunt tineri care speră să fie vaccinați împotriva coronavirusului cu resturile dozelor folosite, care altfel ar ajunge la gunoi.

În această etapă, Los Angeles oferă posibilitatea vaccinării doar angajaților din sectorul medical, considerați „expuși riscului”, deoarece se află în prima linie, și persoanelor cu vârsta de cel puțin 65 de ani. Programările se completează foarte repede, dar un număr mic de pacienți nu se prezintă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Tocmai pe asta se bazează tinerii, dintre care unii stau la cozi de mai bine de optsprezece ore în fața Centrului de sănătate comunitară Kedren din sudul Los Angeles-ului.

Decât să arunce vaccinul, nu mai bine îl facem noi?

Dacă acest vaccin va merge la coșul de gunoi nu foloseste nimănui. Deci, din moment ce suntem tineri și avem o stare de sănătate suficientă pentru a petrece noaptea afară, de ce să nu primim vaccinul?”, explică Elaine Loh, o tânără care așteaptă în fața centrului de vaccinare.

Cred că toată lumea e de acord. Dacă e să arunce vaccinul, nu mai bine il facem noi? Oricum, totul este închis în acest moment, așa că altfel aș dormi”, adaugă Adam, care locuiește și el în Los Angeles.

Succesul nu este garantat, dar oficial autoritățile sanitare din Los Angeles nu sancționează administrarea vaccinului Covid persoanelor care nu îndeplinesc criteriile. „Oficial, nu există coadă afară, nici listă de așteptare”, notează medicul Jerry Abraham, care supraveghează operațiunile de vaccinare la Kedren Community Health Center.

E ca și cum ai câștiga la loto

Odată ce un flacon de vaccin Moderna este deschis, „trebuie să-l folosim în șase ore”, explică medicul. „Există momente în care fluxul de pacienți scade și avem doze de vaccin care expiră. Refuz să permit să se piardă cea mai mică picătură”, continuă el.

În aceste cazuri, trebuie să găsim rapid persoane care să primească aceste doze. Este același caz la sfârșitul zilei, în jurul orei 16 sau 17, în funcție de numărul de persoane care nu s-au prezentat și de numărul de seringi de vaccin care ne-au mai rămas”, continuă dr. Abraham. „Este ca și cum ai câștiga la loto”, spune el.

În funcție de zi, el estimează că 1 până la 3% din programările zilnice (de la 800 la 1.000 în total) nu sunt onorate, fără ca această cifră să corespundă neapărat dozelor potențial irosite de vaccinuri care ar merge la tinerii care asteapta la coadă. „Mă doare atât de mult să-i vezi aliniați în jurul centrului la ora 2 dimineața. Și nu le pot promite nimic”, spune doctorul Abraham.