• Nicușor Dan a introdus „biletele orare“ în București
  • Plătești tot 1,3 lei și călătorești o oră, indiferent de numărul mijloacelor de transport, condiția fiind ca biletul să fie achiziționat prin platforma electronică de plată
  • Nicușor Dan vrea să încurajeze astfel plata electronică

De luni, plătești tot 1,3 lei, iar o oră schimbi oricâte mijloace de transport ai nevoie. Singura condiție este ca biletul să fie achiziționat prin platforma electronică de plată, SMS sau aplicație.

„Începând de astăzi, o călătorie cu mijloacele de transport în comun STB, achitată prin platforme electronice de plată (SMS sau Aplicație), este valabilă timp de o oră din momentul achiziționării și poate fi utilizată pe mai multe mijloace de transport pentru a parcurge traseul. Prețul biletului rămâne neschimbat, 1,3 RON“, a anunțat Nicușor Dan pe Facebook.

Primarul Capitalei dă și un exemplu: „Pentru o călătorie urbană, cineva care vrea să meargă de la stația Râul Doamnei la Piața Presei Libere, trebuie să călătorească 3 stații până la Brașov, de acolo schimbă cu tramvaiul 41 pentru a ajunge la destinația finală. Acea persoană nu mai plătește ca până acum 1,3 lei pentru cele trei stații scurte și apoi încă 1,3 lei pentru restul traseului, ci un singur bilet, valabil o oră, cu plata prin SMS la 7458 sau prin aplicația B-pay“.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nicușor Dan vrea să încurajeze astfel plata electronică: „În perioada pandemiei trebuie să ne adaptăm la situații noi, care să ne ofere cât mai multă siguranță în viața de zi cu zi. Un alt avantaj al acestui bilet orar este faptul că orice persoană care schimbă mai multe mijloace de transport economisește bani și timp, tocmai pentru că, în decurs de o oră, va plăti o singură dată prețul biletului. O consecință directă a introducerii acestui mod de plată ne dorim a fi încurajarea achitării călătoriei de cât mai mulți beneficiari și, astfel, evitarea pierderilor prin neplată din diferite motive, așa cum se întâmplă din păcate, în prezent“.