Au fost publicate imagini din satelit care ar sugera că noul virus ar fi lovit în octombrie în Wuhan. Reacția Chinei

Cercetătorii de la Harvad au analizat imaginile din satelit ale parcărilor de pe lângă principalele spitale din Wuhan și au comparat datele din perioada august-octombrie 2018 cu cele din 2019, suprinse aproximativ la aceeași dată. Astfel, aceștia au obervat o creștere bruscă a traficului din zona principalelor 5 spitale.

„Este o creștere de 67% care indică că ceva se întâmpla la acea vreme în Wuhan”, spune dr. Brownstein pentru ABC.

Totodată, potrivit studiului, această creștere a coincis și cu creșterea numărului de căutări în online despre simptome precum „tuse” și „diaree”.

Sursa foto: HARVARD UNIVERSITY

Reacția Chinei:

Marți, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Hua Chunying a respins studiul catalogându-l ridicol: „Cred că este ridicol, incredibil de ridicol, să vină cu această concluzie bazată pe observații superficiale, cum ar fi volumul de trafic”, a spus ea.

Beijingul a anunțat OMS de apariția COVID-19 abia în 31 decembrie 2019, dar serviciile de informații din SUA observaseră deja că exista o problemă în China la sfârșitul lunii noiembrie 2019 și au anunțat Pentagonul.

Imaginile analizate de cercetătorii de la Harvard au fost furnizate de sateliți comerciali privați. „Ceva se întâmpla în octombrie”, a spus unul dintre cercetătătorii care au participat la studiu.

Exit mobile version