• Reprezentanţii AUR afirmă că este inutil şi dezonorant pentru Statul Român să continue un joc de imagine slugarnic și ipocrit.
  • Ei susțin că Statul România ignoră cu bună ştiinţă semnalele clare ale unor adversari înverşunaţi din sânul Uniunii Europene.
  • Nicio strategie viabilă nu poate fi construită pe premisele unui idealism rupt de realitate şi pe baza unor premise greşite sau false.

Liderii AUR afirmă că „jocurile din spatele votului din 8 decembrie au fost mult diferite de imaginea proiectată în spaţiul public” şi cer o poziţie oficială a Guvernului României referitoare la votul exprimat de Olanda în Consiliul JAI.

„Pentru a evita în viitor eşecuri de magnitudinea celui înregistrat pe 8 decembrie, România trebuie să facă o ajustare fermă şi rapidă a raporturilor bilaterale cu ţările care îi prejudiciază interesele politice şi economice la nivelul Uniunii Europene. Gestul paradoxal şi ilogic al reprezentantului Olandei, prin care a susţinut că sprijină aderarea României, dar a respins candidatura Bulgariei, fără de care admiterea ţării noastre era imposibilă din punct de vedere juridic, demonstrează că jocurile din spatele votului din 8 decembrie au fost mult diferite de imaginea proiectată în spaţiul public. Aparent, solidaritatea europeană este fundamentul proiectului UE, alături de egalitatea statelor membre în faţa legislaţiei şi regulamentelor Uniunii. În fapt, am fost victimele unui tratament bazat pe dubla măsură, argumentat cu falsuri grosolane şi impus de interese economice meschine”, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii AUR afirmă că „este inutil şi dezonorant pentru Statul Român să continue un joc de imagine slugarnic şi ipocrit şi să ignore cu bună ştiinţă semnalele clare ale unor adversari înverşunaţi din sânul Uniunii Europene”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Nicio strategie viabilă nu poate fi construită pe premisele unui idealism rupt de realitate şi pe baza unor premise greşite sau false. După eşecul ruşinos al politicienilor şi politrucilor, este momentul ca opinia profesioniştilor să prevaleze în evaluarea şi asumarea marilor decizii de politică externă. Grupul de amatori condus de preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă un pas în spate şi să deblocheze procesul de repoziţionare a României în relaţiile cu partenerii externi. În cel de-al doisprezecelea ceas, AUR cere tuturor partidelor din România un acord naţional bazat de o dezbatere reală în Parlament cu privire la strategia de politică externă pe termen lung a ţării noastre”, se menţionează în finalul comunicatului.