AUR: „România e în stradă. Nu este un protest AUR, este România care se răscoală”

Pagina oficială de Facebook a partidului AUR a postat în această seară un mesaj aparte, în contextul protestelor din întreaga țară.

„România e în stradă. De la Oradea la Constanța și de la Suceava la Craiova. Pentru jurnaliștii care înteleg mai greu: Ăsta nu este un protest AUR, este România care se răscoală” este postarea paginii oficiale a partidului, alături de o poză de la proteste.

Postarea a avut parte și de susținere, dar și de critică. Unii utilizatori au comentat dur atât protestele din țară, cât și faptul că partidul susține aceste mișcări. „Plin de oameni din galerii! Dacă vă îmbolnăviți și împărțiți și la alții v-o meritați, iar din punctul meu de vedere nici nu meritați să fiți tratați la spital. Stați și suferiți în libertate!”, a spus un utilizator.

Alții, pe de altă parte, susțin aceste proteste și prin urmare și postarea pe Facebook a partidului, printre care și elevi, unul comentând: „Lăsați-mă să merg la școală!!! Îmi este dor să fiu din nou liberă”.

Părerile sunt împărțite, la fel cum este întreaga țară în aceste momente. Un lucru e cert: în Franța este interzisă circulația oamenilor pe străzi după ora 18, dar numărul cazurilor tot crește. Ce ar trebui să facă România?

Exit mobile version