• USR reclamă o fraudă electorală în Republica Moldova, unde reprezentanta PSD ar fi votat de patru ori.
  • AUR acuză nereguli în diaspora, inclusiv buletine preștampilate descoperite în Marea Britanie.
  • Cele două partide cer intervenția autorităților pentru protejarea corectitudinii votului.

USR și AUR au anunțat depunerea unor plângeri penale legate de nereguli semnalate în diaspora în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din România.

Deputatul USR de Diaspora, Iulian Lorintz, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, acuzând că reprezentanta PSD din Secția de Votare nr. 624 Ialoveni (Republica Moldova) a introdus în urnă patru buletine de vot ștampilate. Incidentul este confirmat de procesul verbal semnat de toți membrii secției, în care reprezentanta PSD recunoaște fapta. USR solicită înlocuirea acesteia și a persoanei care i-a înmânat buletinele de vot.

Partidul anunță ca depunere plângere penala pe numele ministrului Luminița Odobescu, deoarece Ministerul Afacerilor Externe trebuie să se asigure se siguranță tuturor materialelor necesare votarii în străinătate.

Recomandări

PROTESTE ÎN SLOVACIA
UNDE PETREC MILIARDARII?
BRAZILIA ÎNCHIDE BYD
EXPLOZIE ÎN TURCIA
ATENȚIE LA DEFICIT!
BIBI: SE FAC PROGRESE

„Astfel de manevre nu pot fi acceptate într-o democrație care se respectă,” a declarat deputatul Iulian Lorintz, condamnând orice formă de viciere a procesului electoral.

AUR a depus o plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu, invocând distribuirea unor buletine preștampilate în diaspora. La secția de votare din Watford, Marea Britanie, au fost descoperite mai multe buletine de vot ștampilate pe un candidat independent. Acestea au fost anulate la timp, însă AUR solicită verificarea înregistrărilor audio-video pentru a determina momentul și amploarea posibilei fraude.

Reprezentanții AUR cer măsuri urgente pentru investigarea integrității procesului electoral: „Frauda electorală este o crimă împotriva democrației, iar evenimentele din diaspora arată că integritatea alegerilor este pusă în pericol”.

Atât USR, cât și AUR solicită intervenția rapidă a autorităților pentru a preveni compromiterea procesului electoral. Cele două formațiuni fac apel la cetățeni să raporteze orice nereguli și cer instituțiilor competente să asigure un proces de vot corect, democratic și transparent.

Aleph News a solicitat MAE un răspuns privind plângerea AUR. Acesta nu a fost trimis pana la publicarea articolului.

Și USR transmite ca buletinele de vot de la Watford au fost anulate.

Citește și