• Snap Send and Solve este noua armă a locuitorilor din Perth, Australia.
  • Parcarea pe trotuar în Australia poate aduce amenzi de aproape 400€.
  • Valoarea punctului de amendă a crescut în România la 165 de lei.

Australienii din Perth o iau pe urma constănțenilor – ai văzut o mașină parcată aiurea? Fă-i o fotografie și trimite-o autorităților locale.

Australienii s-au săturat de trotoarele înguste din cauza mașinilor parcate neregulamentar – s-au apucat de făcut poze pe care le încarcă apoi în aplicația Snap Send and Solve. Anul acesta s-au raportat peste 6.000 de plângeri pentru parcare ilegală, cu 60% mai mult față de anul trecut.

Localnicii nu se opresc doar la parcările ilegale. Ei raportează mașinile abandonate și vehiculele care ocupă locurile destinate persoanelor cu handicap. În Australia și Noua Zeelandă parcatul pe trotuar e interzis, șoferii pot primi o amendă de aproape 400 de euro și 3 puncte penalizare.

Recomandări

CE VOR INVESTITORII DE LA RO?
SUA ȘI RUSIA NEGOCIAZĂ AZI LA RIAD
ORADEA, CEL MAI BOGAT MUNICIPIU
AZI ÎNCEPE SIMULAREA
CELE MAI CĂUTATE LICEE ÎN 2025
TODONI URCĂ ÎN TOP

În România, valorea punctului de amendă a crescut anul acesta la 165 de lei raportat la salariul minim pe economie – 5% din salariul minim brut de 3.300 de lei.

Citește și