- Austria rămâne neînduplecată în privința aderării depline a țării noastre în Spațiul Schengen.
- Karl Nehammer a scris pe rețeaua X după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, că „poziția Austriei rămâne clară și neschimbată”.
- „În prezent, sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, a scris Nehammer.
Austria blochează în continuare aderarea României la Schengen. „Sistemul nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, a spus Nehammer printr-o postare pe X. Cancelarul a menționat că relația economică dintre România și Austria este una puternică, însă, problema migrației împiedică aderarea deplină a României la Schengen.
„În discuţia mea cu cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă şi acest lucru va consolida şi mai mult securitatea UE pentru beneficiul tuturor cetăţenilor noştri”, a scris și Klaus Iohannis pe platforma X.
„Poziția sa nu a oscilat, a fost una clară de la început. Era destul de clar că după ce România reușise să deblocheze poziția lui Rutte, premierul olandez, ne-am trezit la finalul anului 2022 cu o poziție foarte tranșantă a premierului Nehammer. Poziția aceasta este motivată de interese legate de sfera politică din interiorul Austriei și că doar după alegerile de la finele anului acesta vom putea vedea un alt guvern cu o altă viziune. Până atunci, nu există vreo șansă să existe vreo schimbare”, a explicat Sergiu Mișcoiu, analist politic, la Aleph News.
Citește și