• Un autocar al Alianței pentru Unirea Românilor a fost împiedicat să intre în regiunea transnistreană
  • Reprezentanții AUR susțin că la intrarea în Transnistria în fața autocarului a fost pusă o bandă cu zimți
  • AUR participă la alegerile parlamentare din Republica Moldova programate pe 11 iulie

Un autocar al Alianței pentru Unirea Românilor a fost împiedicat să intre în regiunea transnistreană. Este vorba despre un autovehicul care transporta persoane implicate în campania electorală din Republica Moldova. AUR participă la alegerile parlamentare din Republica Moldova programate pe 11 iulie.

Reprezentanții AUR susțin că la intrarea în Transnistria în fața autocarului a fost pusă o bandă cu zimți. Incidentul a avut loc luni.

„Caravana AUR urma să ajungă luni în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, teritoriu ocupat de trupele ruse, însă accesul acesteia nu a fost permis, în fața autocarului fiind întinsă de separatiștii din așa-zisa ”vamă” de pe Nistru, de la Râbnița, o bandă cu zimți, menită să taie roțile. Alianța pentru Unirea Românilor va sesiza CEC în acest caz, având în vedere că nu i s-a permis desfășurarea campaniei de informare în condițiile legislației electorale”, au anunțat reprezentanții AUR.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, reprezentanții AUR Moldova vor anunța incidentul tuturor instituțiilor importante din Republica Moldova.

„Solicităm CEC, dar și observatorilor internaționali, Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova să ia atitudine și să asigure respectarea legii și drepturilor electorale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fie că se cheamă regiunea transnistreană sau altfel. După ce a trecut Prutul, AUR va trece negreșit și Nistrul”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AUR din Republica Moldova.

Potrivit reprezentanțulor AUR „caravana merge din localitate în localitate în Republica Moldova pentru a prezenta programul și obiectivele partidului, candidații la alegerile parlamentare din 11 iulie, dar și avantajele Unirii”.