• SUA face strategie la Marea Neagră.
  • NATO declară Marea Neagră zonă de interes strategic.
  • Are nevoie România de o Strategie Naţională privind Marea Neagră?

Zona Mării Negre este o regiune cu valențe geo-strategice atât pentru Alianța Nord-Atlantică, cât și pentru Uniunea Europeană. Forțele Navale Române sunt categoria de forță a armatei aflată în prima linie atunci când ne gândim la posibilele amenințări la Marea Neagră și la creșterea capacității
de apărare a Alianței pe flancul sud-estic.

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, spune că România ar avea nevoie de strategie la Marea Neagră și de o strategie de mobilitate militară, la nivel național.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Există în România, dincolo de circumstanțele extrem de grave ale Războiului din Ucraina, o stare de latență”, a spus Virgil Bălăceanu, la Aleph News. „Nu știu ce răspundere morală vor avea cei care acum, și mă refer la politicieni, n-au capacitatea să rezolve această situație, cel puțin la nivel legislativ.” 

Citește și