• Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, avertizează că în următoarele luni vor fi probleme din cauza sistemului de termoficare
  • „În ultima săptămână am avut o avarie majoră Elcen, sectoarele 2 și 3 au suferit de sâmbătă dimineața până în seara aceasta”
  • În ceea ce privește avaria care a afectat două spitale din București, Dan spune că managerii unităților medicale au fost anunțați din timp

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că în această iarnă sistemul de termoficare le va face multe probleme bucureștenilor. El a declarat că urmează trei luni cum au fost ultimele două săptămâni. Declarațiile au fost făcute marți seara, la Digi24.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, avertizează că în următoarele luni vor fi probleme din cauza sistemului de termoficare.

„Umează trei luni pentru bucureșteni cam cum au fost ultimele două săptămâni. Din păcate. În ultima săptămână am avut o avarie majoră Elcen, sectoarele 2 și 3 au suferit de sâmbătă dimineața până în seara aceasta. Sper ca în seara asta să fie în parametri optimi. Fiind așa multe găuri pe rețea, Elcen ca să compenseze trebuie să lucreze cu un motor turat la maximum”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la Digi24.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În ceea ce privește avaria care a afectat două spitale din București, Dan spune că managerii unităților medicale au fost anunțați din timp.

„Aici a fost o lucrare obligatorie, care s-ar fi putut face în vară dar nu s-a făcut. Dacă nu era remediată în așa zi putea să se extindă. Managerii spitelor au fost preveniți. La Colentina managerul și-a luat măsuri, a adus instalații electrice. La Victor Babeș s-a constatat seara că e frig. Acea avarie s-a remediat în noaptea în care s-a anunțat că se va remedia”, a precizat Nicușor Dan.